Acasă / EVENIMENT / Şi-a găsit soţia moartă în albia râului

Şi-a găsit soţia moartă în albia râului

Femeie decedată, găsită în albia pârâului Argeșel
Duminică după-amiază, câțiva locuitori din comuna Mioarele, satul Suslănești, au făcut o descoperire macabră: cadavrul unui om plutea sub vegetația de pe malul râului Argeşel, atenţia sătenilor fiind atrasă de hainele colorate ale victimei. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Câmpulung care au scos cadavrul din apă, iar echipajul medical de pe ambulanţa SMURD a constatat decesul.
”Am observat ceva în apă. Am crezut că sunt cârpe sau mizerii aruncate ca de obicei de lume. Apoi am zărit mâinile și părul. M-am speriat pentru că nu în fiecare zi dai de un cadavru. Am anunţat nişte vecine din sat, cineva a sunat la 112 şi cei de la poliție care au venit, au zis că este o femeie moară. Nu știu ce s-a întâmplat, nu mi-am dat seama cine e, nu m-am apropiat că mi-a fost frică”, spunea o martoră.
S-a întâmplat duminică după-amiază, pe la ora 16.30, când Poliția Câmpulung au fost anunţată de un bărbat că a găsit-o pe soția sa inconștientă în albia râului Argeșel, care curge pe la marginea localităţii. Din primele date a reieşit că este vorba despre Florin D., în vârstă de 51 de ani, din Mioarele, iar poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit că pe trupul femeii nu erau urme de violenţă şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă cercetările fiind efectuate sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cauzele decesului urmând să fie stabilite după efectuarea autopsiei medico-legale.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Liceul cu program sportiv “VIITORUL” (3)

Concurs de admitere pentru clasa a IX-a la Liceul cu program sportiv “VIITORUL”

Liceul cu program sportiv “VIITORUL”  anuța, în  conformitate cu  Ordinul Ministerului Educației Nr.6154/2023 pentru anul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar