Acasă / EVENIMENT / Şi-a înjunghiat prietenul şi a fost arestat

Şi-a înjunghiat prietenul şi a fost arestat

înjunghiat-tentativa-omor-fotopress24
Judiciariştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș, în baza delegării de către procuror, au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. După administrarea probatorului, procurorul a dispus reținerea unui bărbat. Acesta este Vasile M., de 62 de ani, din Pitești, care a fost încarcerat în arestul poliţiei judeţene.
Din cercetări s-a stabilit că, în după-amiaza zilei de 24 iunie, cel în cauză era acasă la un vecin de bloc cu care este prieten din copilărie şi au băut toată ziua. Pe fondul consumului de alcool, la un moment dat cei doi s-au luat la ceartă şi în scurt timp conflictul verbal a degenerat în acte de violenţă. În acest context, sexagenarul a pus mâna pe un cuţit şi şi-a înjunghiat prietenul. Victima, în vârstă de 54 de ani, de asemenea din municipiu, a fost transportată la Spitalul Judeţean şi supusă urgent unei intervenţii chirurgicale. Operaţia, care a durat trei ore, a fost făcută de dr. Alexandru Stoian, singurul medic de chirurgie toracică din judeţ. Potrivit acestuia, pacientul adus la spital era în stare gravă şi avea o plagă penetrantă de circa 20 cm, lama cuţitului a trecut prin plămânul stâng şi i-a atins inima. Din fericire, operativitatea şi profesionalismul cu care a intervenit echipa medicală au făcut ca viaţa victimei să fie salvată.
În cursul zilei de sâmbătă, agresorul a fost prezentat, de către un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, în fața instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Argeș (3)

ISU Argeș a susținut un curs introductiv pentru 114 persoane

Timp de două zile, personal din cadrul ISU Argeș a susținut cursul introductiv pentru 114 ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar