
În ziua de 28 iulie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea unui procuror, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, lipsire de libertate în mod ilegal și viol și au reținut un bărbat. Acesta este Daniel Ionuţ B., are de 44 de ani, şi e din Pitești.
Din verificări a rezultat că, în ziua de 22 iulie, cel în cauză ar fi lipsit-o de libertate pe fosta concubină pe care bătut-o și împiedicat-o să plece din imobilul în care se aflau, împrejurare în care ar fi săvârșit acte de agresiune sexuală asimilabile unui act sexual.
După administrarea probatoriului, împricinatul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene.
De asemenea, în aceeași zi, acesta a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Citeşte şi ...
Minorul a fost găsit de către polițiștii din Costești
Minorul a fost identificat pe raza orașului Costești, din primele verificări rezultând că nu a ...
Foto Press 24