Acasă / EVENIMENT / Şi-a răpit iubita, dar a fost pus în libertate

Şi-a răpit iubita, dar a fost pus în libertate

control-judiciar-pentru-60-de-zile
Judiciariștii Biroului Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea procurorului, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, faptă pentru care cercetările s-au desfășurat din oficiu ca urmare a aspectelor rezultate în cursul verificărilor într-un alt dosar penal.
Din cercetări a reieşit că, în perioada iulie – august 2021, Alin M., de 19 ani, din Merișani, ar fi avut o relație de concubinaj cu Petruţa M., de 15 ani, din Piteşti, ambii de etnie romă, care la acea dată avea vârsta de 14 ani, perioadă în care a întreținut cu aceasta, în mod repetat, raporturi sexuale consimțite. Povestea a început după ce oamenii legii s-au autosesizat pe parcursul cercetărilor efectuate în dosarul penal privind infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal comisă asupra puştoaicei cu pricina. Vă reamintim că, pe 28 aprilie, minora a fost răpită din fața blocului de trei indivizi care au băgat-o într-o mașină gri, după care au plecat spre Bascov. Martorii au reţinut numărul de înmatriculare al maşinii şi au sesizat autorităţilr. Imediat a fost constituită o celulă de criză fiind polițiștii din toată țara, totodată fiind declanșat Mecanismul „Alertă Răpire Copil”. Ulterior, puştoaica a fost adusă acasă la părinţi de rudele tânărului care o răpise.
După administrarea probatoriului, tânărul în cauză a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propuneri de luare a unei măsuri preventive, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar