Acasă / EVENIMENT / Singura soluţie a unui nou-născut să-i fie salvată viaţa

Singura soluţie a unui nou-născut să-i fie salvată viaţa

Vineri după-amiază, un elicopter SMURD a decolat din Bucureşti având ca destinaţie Piteştiul. Solicitarea a fost făcută de medicii secţiei de neonatologie a maternităţii piteştene pentru salvarea vieţii unui copilaş abia venit pe lume.
În jurul orei 16,20 aeronava a aterizat pe platoul de lângă Sala Sporturilor “Trivale”. Din cauza vântului puternic, am aflat chiar de la piloţi, zborul, ca şi revenirea la sol de altfel, a fost destul de dificil, dar împreună cu echipa medicală aveau de îndeplinit o misiune. Incubatorul a fost coborât din elicopter, iar medicul şi asistentul au pornit cu ambulanţa către Maternitatea Piteşti. După aproape o oră de aşteptare, salvarea a revenit. Cu precauţii infinite, micul pacient a fost urcat la bordul elicopterului, care a pornit spre capitală. Înainte de decolare, dr Alexandru Caloianu ne-a declarat: “Am fost solicitaţi să venim la Piteşti pentru preluarea unui bebeluş. Este un nou-născut, băieţel, de patru zile, diagnosticat cu detresă respiratorie (având plămânii insuficient dezvoltaţi, pruncul nu putea respira singur). Copilul este stabil, asistat şi ventilat mecanic. Vom ateriza pe Stadionul Dinamo, de unde va fi preluat de o ambulanţă, care-l va transporta la Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde i se va acorda asistenţă de specialitate. Prognosticul este bun şi sperăm ca evoluţia stării de sănătate să fie favorabilă”.
Val Nicolau Foto : Mihai Neacsu

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Vindeau produse falsificate

Vindeau produse falsificate

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii economice Argeş au finalizat cercetările în două dosare penale ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar