Acasă / EVENIMENT / Societate comercială din Rucăr,sancţionată pentru nereguli silvice

Societate comercială din Rucăr,sancţionată pentru nereguli silvice

material_lemnos

Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș, au acționat împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș și cu specialiștii Biroului Garda Forestieră Județeană Argeș din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, pentru combaterea sustragerii, transportului și comercializării de material lemnos fără forme legale, ocazie cu care au efectuat un control la sediul unei societăți comerciale din Rucăr, și la punctul de lucru al societății din Dragoslavele.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că societatea deţinea fără documente legale fără documente care să ateste proveniența legală, cantitatea totală de 36,60 mc material lemnos, respectiv lemn foc și lemn rotund de esență molid, cherestea rășinoase, lemn rotund de esență fag și lemn rotund de esenţă plop.
Ca urmare a celor constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 6.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravenţiile silvice, iar materialul lemnos în cauză, în valoare de aproximativ 9.500 de lei, a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Dragoslavele.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Incendiu

În ultimele 72 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 149 de misiuni

În perioada 17.05.2024, ora 08:00 – 20.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 149 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar