Acasă / EVENIMENT / Şofer depistat conducând drogat

Şofer depistat conducând drogat

Polițiștii argeşeni, împreună cu reprezentanții altor instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, au continuat și la sfârșitul săptămânii activitățile preventive, dar și cele de prevenire și combatere a consumului și deținerii de substanțe interzise.
Un obiectiv urmărit a fost cel al depistării, atât a şoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, cât și a persoanelor care dețin sau consumă substanțe interzise.

Un obiectiv urmărit a fost cel al depistării, atât a şoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, cât și a persoanelor care dețin sau consumă substanțe interzise.
Astfel, în noaptea de 24 spre 25 iunie, polițiștii din Curtea de Argeș și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu jandarmii, au desfășurat o acțiune pe raza de competență, ocazie cu care aplicat 36 de sancțiuni privind circulația pe drumurile publice, au reținut șapte certificate de înmatriculare, trei permise de conducere (dintre care unul pentru consum de alcool) și au fost reținute trei seturi de plăcuțe de înmatriculare. De asemenea, oamenii legii au depistat, în trafic, pe raza comunei Băiculești, un tânăr de 21 de ani care conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul Drug Test rezultatul a ieșit pozitiv. Tânărul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice. Totodată, cu ocazia controlării maşinii, a fost descoperit un dispozitiv de tip grinder cu substanțe vegetale, susceptibile a fi droguri.
Obiectele în cauză au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar verificările continuă în cauză fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și pentru deținerea de droguri de risc pentru consum propriu.

Prevenţie la festival (1) Prevenţie la festival (2)
Prevenţie la festival
În aceeași măsură au fost derulate acțiuni informativ – preventive, la care au luat parte polițiștii de la prevenire, alături de specialiștii Agenției Naționale Antidrog – Centrului de Prevenire și Consiliere Antidrog Argeș. Astfel că, sâmbătă, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost prezenți la Festivalul ROCK/N RIDE de la Mioveni, unde au desfășurat activități de informare și conștientizare. Și pentru că 26 Iunie este Ziua Internațională Împotriva Consumului și Traficului Ilicit de Droguri, poliţia judeţeană a fost principalul partener al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Argeș în eforturile întreprinse privind informarea și conștientizarea efectelor consumului de substanțe psihoactive asupra sănătății fizice și psihice și a riscurilor consumului de substanțe interzise. Astfel, participanții la festival au fost invitați să participe la un experiment care a presupus derularea de activități precum parcurgerea unui traseu cu obstacole purtând ochelari special concepuţi pentru a induce efectele consumului de alcool, respectiv de droguri ilegale.
Experimentul a urmărit conștientizarea acestora cu privire la modul în care consumul de droguri le afectează echilibrul, viteza de reacție, capacitatea de coordonare a mişcărilor, de a se orienta în spațiu și de a de aprecia distanțele și vitezele. În cadrul activității s-au purtat și discuții cu tinerii despre riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive, dar și consecințele sale: adoptarea unor comportamente distructive, alterarea relațiilor cu familia, prietenii, efecte nocive asupra sănătății, fiind transmise recomandări preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar