Acasă / EVENIMENT / Spărgător de case trimis în judecată

Spărgător de case trimis în judecată

spargator-case
Polițiștii din cadrul Secției Rurale Albota, sub supravegherea procurorului, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat.
Din verificări s-a stabilit că, în nopțile de 23 spre 24 septembrie și 27 spre 28 septembrie, Alexandru L., de 35 de ani, din Pitești, cunoscut cu antecedente penale, a pătruns prin efracție în trei imobile aflate în construcție situate pe raza comunei Bradu, de unde a sustras mai multe scule și unelte electrice cauzând un prejudiciu estimat la 13.000 de lei. Reamintim că, în ziua de 4 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de Rurale Albota, cu sprijinul colegilor de la Poliţia Ștefănești, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al specialiștilor criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș, au efectuat o activitate de percheziție la domiciliul bărbatului, ocazie cu care au descoperit și ridicat mai multe scule și unelte electrice susceptibile a proveni din infracțiunile de furt. Astfel, prejudiciul a fost recuperat în proporție de 70%. În ziua de 30 septembrie, cel în cauză a fost identificat pe o stradă din Pitești, iar în baza unui mandat de aducere a fost condus la sediul poliției pentru audieri, După administrarea probatoriului administrat până la acel moment, bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat, ulterior acesta fiind prezentat de către procuror magistraţilor de la Judecătoria Pitești, care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată, dar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale, cel în cauză fiind bănuit de comiterea altor infracțiuni cu același mod de operare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar