Acasă / EVENIMENT / Urmărit pentru proxenetism, a fost prins de jandarmi

Urmărit pentru proxenetism, a fost prins de jandarmi

Urmărit pentru proxenetism

Un tânăr de 25 ani dat în urmărire națională pentru comiterea de infracţiuni contra persoanelor, a fost depistat şi prins de jandarmii argeșeni în cursul serii de 25 octombrie în centrul Piteștiului.
Din primele date reiese că bărbatul s-a grăbit să dispară de la domiciliu după ce pe numele lui a fost emis mandat de arestare pentru 30 de zile. Concret, împricinatul era cercetat într-un dosar penal pentru proxenetism şi fusese pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, timp în care nu avea voie să se apropie şi nici să ia legătura, sub nicio formă, cu victimele şi cu persoanele din dosar. Întrucât a încălcat restricţiile impuse, procurorii s-au adresat instanţei şi judecătorii au înlocuit măsura controlului judiciar cu arestul preventiv.
„Jandarmii aflați în misiune de patrulare pe raza municipiului Pitești, au observat două persoane într-un loc retras și slab luminat, și care, la vederea echipajului, au avut un comportament suspect. La legitimarea unui dintre bărbaţi și verificarea acestuia în bazele de date, jandarmii au constatat că acesta este urmărit național în vederea arestării. Cel în cauză a fost condus și predat pe bază de proces-verbal la Centrul de reținere și arest preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, în vederea luării măsurilor ce se impun”, a transmis Jandarmeria Argeş.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident autoturism și scuter Vedea

Accident între un autoturism și un scuter în comuna Vedea

Accident rutier între un autoturism și un scuter în comuna Vedea.Intervin pompierii de la Pichetul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar