Acasă / EVENIMENT / Stâlpi și copaci căzuți la pământ, în Argeș, din cauza zăpezii si a rafalelor de vânt

Stâlpi și copaci căzuți la pământ, în Argeș, din cauza zăpezii si a rafalelor de vânt

Se lucrează la centralizatorul misiunilor în contextul avertizărilor meteorologice

S-a intervenit în municipiul Pitești, pentru degajarea unor copaci (posibil 2) căzuți pe varianta Trivale Găvana și pe stradă Grigoresti din cartierul Găvana, precum și pentru a asigura măsurile specifice în cazul unor cabluri căzute la pământ pe stradă Nicolae Dobrin. De asemenea, un echipaj de pompieri s-a deplasat și pe rază localității Moșoaia, pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil.
În contextul avertizărilor meteorologice de cod galben și cod portocaliu de ploi, ninsori viscol și intensificări ale vântului, reprezentanți ai instituțiilor cu rol în gestionarea situațiilor de urgență lucrează împreună în cadrul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției al județului Argeș pentru gestionarea incidentelor semnalate în teritoriu. Astfel, pe parcursul nopții trecute, pompierii argeșeni, autoritățile locale, echipaje de la drumuri și echipaje ale distribuitorilor de energie electrică au intervenit pentru îndepărtarea copacilor, crengilor, stâlpilor și a cablurilor de energie electrică căzute pe căile de circulație.

Echipajele ISU Argeș au gestionat până acum 16 misiuni pentru îndepărtarea copacilor și crengilor căzute pe drumuri și într-o situație pe o linie de cale ferată, dar și pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere ale incendiilor în cazul cablurilor căzute la pământ. În cadrul intervențiilor au fost identificate și vehicule avariate ușor, dar fără victime.
Zonele în care am intervenit sunt: Pitești, Babană, Moșoaia, Budeasa, Mihăești, Mioveni și Curtea de Argeș. Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Curtea de Argeș s-a deplasat pentru a interveni alături de cei de la Drumuri Naționale pe Transfăgărășan la degajarea copacilor căzuți.

În continuare echipajele lucrează la îndepărtarea efectelor negative și recomandăm cetățenilor să urmărească prognozele meteorologice și avertizările, să se informeze de condițiile de circulație pe drumurile pe care urmează să meargă, să nu plece cu autovehiculul neechipat corespunzător condițiilor meteo și să nu atingă cablurile căzute la pământ. În cazul unei situații de urgență,populația este rugată să apeleze numărul unic de urgență 112.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar