Acasă / EVENIMENT / Strivit la locul de muncă, se zbate între viaţă şi moarte

Strivit la locul de muncă, se zbate între viaţă şi moarte

terapie intensivă

În jurul orei 3.50 a dimineţii de azi, un echipaj de terapie intensivă mobilă a fost solicitat să intervină la o cunoscută firmă din comuna Oarja pentru a asigura asistență medicală în cazul unei persoane prinsă în zona toracelui de o bandă la locul de muncă.
„Persoana a fost găsită extrasă și în stare de semiconștiență (răspundea la stimuli), prezentând mai multe traumatisme. După monitorizarea și acordarea îngrijirilor medicale, victima a fost transportată la spital”, a transmis ISU Argeş.
Este vorba despre Adrian T., în vârstă de 35 de ani, care-şi desfăşura activitatea la o bandă transportoare. În împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări, acesta a fost prins şi strivit de utilajul în funcţiune. Scos de colegi, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, fiind supus unor intervenţii chirurgicale şi ortopedice. Ulterior, pacientul a fost transferat pe secţia de terapie intensivă fiind intubat. Starea acestuia continuă să fie una gravă, iar medicii fac eforturi ca să-i salveze viaţa. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă. Întrucât este vorba despre un accident de muncă, au fost sesizaţi şi inspectorii ITM Argeş, instituţie competentă să facă verificări în astfel de situaţii.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar