Hristu Şapera, antrenorul gazdelor a spus: „A fost un meci de campionat pe care l-am câştigat, băieţii şi-au dorit acest lucru, s-au dăruit şi sunt bucuros că am putut rula tot lotul, iar aici mă refer şi la jucătorii care nu au bifat până acum multe minute pe parchet. În etapa următoare vom juca cu Oradea, una dintre echipele foarte bune ale campionatului, o formaţie omogenă, ne aşteaptă un meci foarte foarte greu. Sper să nu mai comitem greşeli, mai ales pe final de joc, cum s-a întâmplat cu Timişoara când am pierdut. Dar mai ales trebuie să avem răbdare cu noi şi eu cred că într-un an nu vom mai comite greşeli din acest început de campionat. Avem un bilanţ bun după cinci etape, sunt mulţumit oarecum, dar ceea ce mă interesează este să continuăm pe aceeaşi linie ascendentă şi să creştem de la meci la meci”.
Celelalte rezultate ale etapei au fost: BC Timişoara – Steaua CSM Bucureşti 87-80, U Mobitelco Cluj – Timba Timişoara 89-63, CSM Oradea – Gaz Metan Mediaş 77-76, Concordia Chiajna – CSU Sibiu 62 – 86, Energia Rovinari – SCM U Craiova 85-76; aseară s-a disputat ultimul joc al rundei, CSU Asesoft Ploieşti – BC Mureş, încheiat după terminarea ediţiei.
M.C Foto : Neacsu Gabriela