Acasă / EVENIMENT / Suporter argeşean bătut şi tâlhărit în Capitală

Suporter argeşean bătut şi tâlhărit în Capitală

Suporter argeşean bătut
„La data 13 octombrie, polițiștii Direcției Generale a Municipiului București au pus în aplicare cinci mandate de aducere într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
În fapt, la data de 28 august 2022, în jurul orei 23.30, Secția 12 Poliție a fost sesizată de către un bărbat în vârstă 37 de ani cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 3, ar fi fost lovit de mai multe persoane și deposedat de tricoul pe care îl purta, ce avea însemnele unei galerii a unei echipe de fotbal. Cercetările au fost preluate de Serviciul Grupuri Infracționale Violente, iar în urma cercetărilor efectuate au fost identificați cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 23 de ani. Aceștia au fost conduși la audieri, iar în cursul zilei de ieri, trei dintre aceștia au fost reținuți și față de ceilalţi doi procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3″, a transmis Poliţia Capitalei.
Potrivit anchetatorilor, victima este un suporter al echipei FC Argeș. Din câte se pare, fanii Dinamo au fost revoltați când l-au văzut pe argeșean purtând însemnele BVB (Brigada Vulturii București – o facțiune a galeriei argeșene) pe o stradă din Sectorul 3, l-au luat la bătaie şi i-au furat tricoul. Toți cei cinci suspecţi au fost duși la audieri, iar după administrarea probatoriului trei au ajuns în arest şi doi au fost puși sub control judiciar.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar