O nouă investiție a Consiliului Județean Argeș, realizată prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, a fost finalizată. Este vorba de proiectul “Pod pe DJ 738 Jugur – Drăghici – Mihăești peste râul Târgului”, un pod nou construit în comuna Mihăești. Miercuri, 25.05.2022, alături de comunitatea locală și de primarul ...
Citeşte »Avea o puşcă şi muniţii fără autorizaţie dar a scăpat din arest
În ziua de 24 mai, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub coordonarea procurorului, au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal privind comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și au încătuşat un bărbat. Este vorba despre Mitică M., de 48 de ani, din ...
Citeşte »Prevenirea dispariției și victimizării minorilor- temă actuală
Dispariția și victimizarea minorilor – o temă ce devine din ce în ce mai complexă, un fenomen ce ia amploare și pentru stoparea căruia este nevoie ca toate instituțiile să se implice și să colaboreze. În Săptămâna Prevenirii Criminalității aflată în plină derulare, un astfel de subiect nu putea lipsi ...
Citeşte »A făcut atac cerebral la stână
Un bărbat s-a aflat în pericol de moarte după ce a suferit un accident vascular cerebral în timp ce lucra. Incidentul a avut loc la o stână de pe muntele Dobriașu din masivul Iezer-Păpușa mai sus de barajul Râuşor. Deşi făcea eforturi să nu-şi piardă conştienţa, ciobanul a avut suficientă putere ...
Citeşte »Încătuşaţi pentru trafic de droguri
Trei tineri au ajuns în spatele gratiilor în urma unei acțiuni a ofițerilor Antidrog sub coordonarea procurorilor DIICOT Piteşti. Suspecţii erau monitorizaţi de mai mult timp, iar ieri au fost prinși în flagrant având droguri asupra lor. Doi dintre tineri au fost capturaţi imediat, dar cel de-al treilea a fugit ...
Citeşte »Ziua Internațională a Copilului Dispărut
25 mai a fost Ziua Internaţională a Copilului Dispărut și Exploatat Sexual. În perioada 30 aprilie 2021 – 20 aprilie 2022, la nivelul Poliției Române, au fost înregistrate 7.577 de sesizări privind disparițiile de copii, în aceste cauze fiind dispusă căutarea, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. ...
Citeşte »Ucisă pentru bani de băutură şi ţigări
Un bărbat a ajuns în spatele gratiilor după ce, băut fiind, şi-a ucis concubina din cauză că femeia a refuzat să-i mai dea bani pentru băutură şi ţigări. Individul era atât de beat, încât abia putea vorbi şi anchetatorii cu greu au putut discuta cu el. Evenimentul a avut loc ...
Citeşte »Recital cameral „Mai în glumă, mai în serios”, la Filarmonica Pitești
Pianistul Sorin Petrescu și percuționistul Doru Roman vă invită vineri, 27 mai, de la ora 19.00, în sala Simfonia a Filarmonicii Pitești, la un recital cameral „Mai în glumă, mai în serios”. În program: Alice Gomez – Mambo africano, Leroy Anderson – Ceasul sincopat și Balet cu șmirglu, P. I. ...
Citeşte »Lucia-Elena Locusteanu și-a lansat volumul „Trecând prin timp” la Biblioteca Județeană “ Dinicu Golescu “ din Pitești
Un eveniment aparte s-a desfășurat ieri în sala de lectură a Bibliotecii Județene Argeș. La cei 83 de ani ai săi, distinsă profesoară de lb română, Lucia Elena Locusteanu și-a lansat volumul memorialistic „Trecând prin timp”. A opta carte dintr-o amplă serie care cuprinde studii de specialitate, versuri, proză, povestiri, ...
Citeşte »Atenție ! Drum închis temporar
Mâine, 25 mai 2022, între orele 08.00 – 15.00, circulația pe strada Cavalerului din orașul Ștefănești va fi închisă, pentru efectuarea unor lucrări la linia de cale ferată. Drumul județean 741, pe tronsonul cuprins între km. 0-000 – km.1+450 (strada Cavalerului din localitatea Ștefănești), va fi închis circulației, în intervalul ...
Citeşte »