De la începutul anului şi până acum, pompierii argeşeni au intervenit pentru localizarea şi lichidarea a şapte incendii care au avut drept cauză probabilă utilizare anecorespunzătoare a sistemelor de încălzire. Dintre acestea, două au fost de amploare astfel că, pe lângă pagubele materiale considerabile, o femeie de 90 de ani ...
Citeşte »Condamnat pentru act sexual cu un minor
În cursul dimineţii de astăzi, agenţii Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni, împreună cu judiciariştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş – Biroul Urnăriţi, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii. Oamenii legii l-au ridicat de acasă pe Vasile Octavian Vâlcea, în vârstă de 46 de ani, din ...
Citeşte »Au furat o maşină şi au spart două magazine
Marţi noapte, un Mercedes a fost furat din curtea unui service după care autorul/autorii au montat plcăue cu numere provizorii, au spart două magazine din care au furat ţigări şi s-au făcut nevăzuţi. Atât proprietarul mașinii, cât și patronii magazinelor și ai serviceului au alertat autoritățile care au demarat cercetările. ...
Citeşte »Au ajuns la închisoare
În ziua de 18 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș – Biroul Urmăriți, împreună cu polițiștii Secției nr. 4 Pitești şi cu sprijinul agenţilor Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Costești. Este ...
Citeşte »Se folose de cartela altuia
Cu două zile în urmă, poliţiştii l-au depistat pe Daniel M., de 43 de ani, din Topoloveni, care conducea autocamion cu remorcă şi făcea transport rutier de marfă fără a avea asupra sa documentele prevăzute de lege. Totodată, în urma verificărilor efectuate oamenii legii au mai stabilit că cel în cauză ...
Citeşte »154 de „pozitivi”, un deces şi 163 vaccinări
Instituția Prefectului informează că, ieri, în judeţ, 154 de persoane au fost confirmate pozitiv Covid-19, din păcate una a încetat din ciaţă astfel că numărul deceselor a crescut de la 1.828 la 1.829 şi 163 au fost vaccinate. Persoana decedată a fost o femeie de 75 de ani, nevaccinată, care ...
Citeşte »Un deținut a vrut să-şi ia zilele
Era arestat pentru crimă Ieri, un deţinut de la Penitenciarului Mioveni a încercat să își pună capăt zilelor. Acesta și-a confecționat în celulă un obiect tăietor cu care s-a rănit în zona gâtului. A fost observat la timp de agenţii aflaţi în tura de serviciu care au cerut ajutorul cadrelor ...
Citeşte »Familie cu cinci copii ajutată de jandarmi
Pe lângă misiunile zilnice pe care le execută pentru siguranţa şi în folosul cetăţeanului, jandarmii Detașamentului 4 care au în atribuţii asigurarea pazei şi securităţii conductelor de transport produse petroliere din jude, se implică în mod activ în viaţa de zi cu zi a comunităţii. Astfel, în exercitarea atribuțiilor zilnice ...
Citeşte »Dacia a produs şapte milioane de vehicule
Moment de mare importanţă la Automobile Dacia unde marți, 18 ianuarie, în uzina de la Mioveni a fost fabricat vehiculul Dacia cu numărul şapte milioane. Modelul aniversar este un exemplar al Seriei Limitate Duster Extreme, de culoare Grey Urban. Echipat cu motorul TCe 150 CP în versiunea cu cutia de ...
Citeşte »Piteştiul este în scenariul roşu!
De ce ne-am temut nu am scăpat: în această dimineaţă, cu o rată a infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 de peste 3 la mia de locuitori, Piteştiul, împreună cu alte patru oraşe şi 10 comune au intrat în scenariul roşu. Potrivit datelor furnizate de DSP Argeş, cele 15 localităţi care se ...
Citeşte »