Accident rutier în C-lung, cartier Grui, lângă croitorie,două autoturisme implicate, posibil o singură victimă. Intervin pompierii cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD. Este vorba de două persoane asistate la fața locului de către paramedicii SMURD și un echipaj SAJ, una de sex feminin iar cealaltă de sex ...
Citeşte »Maşina a strivit-o la intrarea în curte
Sfârşit tragic pentru o femeie în vârstă de 70 de ani, a fost victima unui accident stupid petrecut chiar la poarta din faţa casei sale. Evenimenmtul a avut loc pe strada Mitropolit Antim Ivireanu din cartierul piteştean Găvana III. Aflată la volanul unui autoturism Volkswagen care-i aparţine, Elena P. de ...
Citeşte »Trimis de la puşcărie la spitalul de psihiatrie
În seara 29 ianuarie 2020, după cum am şi relatat la momentul respectiv, Ștefan S., de 22 de ani, din Oeşti, s-a dus la un tânăr care aștepta în maşină la o benzinărie de la Albeștii de Argeș pe care l-a ameninţat cu cuţitul, l-a dat jos de la volan, ...
Citeşte »Arderea vegetaţiei, pericol pentru reţeaua electrică
Distribuție Oltenia atrage atenţia că incendierea vegetației în apropierea instalațiilor de distribuție a energiei electrice poate pune în pericol siguranța rețelei, afectând continuitatea în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, iar fapta poate constitui infracțiune de distrugere. „Arderea vegetației ierboase (miriști, stuf, tufărișuri etc) fără acceptul autorității competente pentru protecția ...
Citeşte »Avea lemne mai multe decât în documente
Agenţi din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăţ l-au depistat pe Ion C., de 35 de ani, din Lereşti, care transporta lemne cu o autoutilitară pe raza comunei Bughea de Jos. Şoferul a prezentat pentru control documente prin care justifica o cantitate de 1,058 mc lemn de foioase, ...
Citeşte »Hotărâre C.J.S.U de ultimă oră în Argeş
HOTĂRÂRE: Art.1. (1) Pentru localitățile prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta hotărare, localităti în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 locuitori și mai mică de 7,5/1.000 de locuitori se stabilesc următoarele măsuri: a) Este interzisă circulația persoanelor în afară locuinței/gospodăriei fără restricții, după ora ...
Citeşte »Incendiu la o casă în localitatea Băbana
Incendiu la o casă în localitatea Băbana, nu sunt victime. Se deplasează pompierii pentru localizarea și lichidarea incendiului. Vom reveni !
Citeşte »Situația COVID-19 în județul Argeș
Instituția Prefectului Argeș informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județ se prezintă astfel: -persoane aflate în carantină instituționalizată: 0; -persoane ieșite din carantină instituționalizată: 1.517; -persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 2.448, dintre care 770 în carantină la domiciliu și 1.678 în izolare; ...
Citeşte »Peste 2000 de argeșeni au fost verificați de polițiști
În ultimele 24 de ore, au fost verificate peste 2.000 de persoane doar în cadrul acțiunilor punctuale, totodată fiind verificate și 123 de societăți comerciale și 136 de mijloace de transport persoane, mare parte dintre acestea fiind mijloace de transport public în comun. precum și pentru prevenirea şi limitarea infectării cu ...
Citeşte »Reţinuți de polițiști pentru distrugere și ameninţare
Doi tineri au ajuns în spatele gratiilor după ce au provocat un scandal de pomină, au amenințat cu cuțitul și toporul mai mulți tineri din Stâlpeni și chiar au distrus o mașînă şi a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor. În ziua de 8 aprilie, aşa cum v-am informat pe ...
Citeşte »