Acasă / EVENIMENT / Unguroaică blocată în Valea lui Stan

Unguroaică blocată în Valea lui Stan

Unguroaică blocată în Valea lui Stan
În jurul orei 23 a serii de miercuri, un cetâţean străin a sunat la 112 anunţând că o persoană a rămas blocată pe un traseu montan din Valea lui Stan unde ploua torenţial. Din cauza debitului crescut de apă care se scurgea de pe versanți, femeia, cetăţean maghiar, în vârstă de 47 de ani, nu a mai putut înainta, însă soâul său a reușit să iasă la strada principală și să ceară ajutor. O ambulanţă SMURD aflată în zonă a așteptat împreună cu bărbatul sosirea echipajului de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Arefu care, împreună salvamontiştii sesizaţi între timp şi cu pompierii, au pornit în căutarea femeii. Aceasta a fost găsită la scurt timp în stare bună şi a fost scoasă în siguranţă, niciuna dintre cele două persoane neavând nevoie de îngrijiri medicale.
Pe munte, în papuci şi fără haine adecvate
Cu o zi înainte, salvamontiştii argeşeni au avut nu mai puţin de trei intervenţii în decurs de câteva ore. Prima a însemnat extragerea a două persoane de sub vârful Lespezi, care se gândiseră să scurteze drumul din căldarea Berbecilor, abordand o direcţie spre vârf. Au rămas blocate de frică într-o zonă aproape verticală, iar salvatorii argeşeni au acţionat împreună cu colegii sibieni, care tocmai duceau înapoi în Călţun echipamentul folosit în weekend. În cea de a doua salvamontiştii au plecat să recupereze două turiste din Elveţia care au parcurs Valea lui Stan, iar la ieşire una dintre ele a alunecat şi prezenta suspiciune de fractură de umăr stang. Ambele au fost preluate de ambulanţa SMURD.
Cea de a treia a vizat o familie cu doi copii de cinci, respectiv şase ani, toţi prinşi de ploaie în vârful Piatra Dragoslavelor fără îmbrăcăminte adecvată, unul dintre copii, o fetiţă, fiind încălţat cu papucei din plastic. La coborâre, copiii au fost purtaţi în braţe de salvamontişti care au vrut să fie siguri că nu se întâmplă ceva neprevăzut. „Dintre toatea ceste trei intervenţii, două puteau fi cu siguranţă evitate. Vă lăsăm pe dvs să ghiciţi care. Vârful e foarte abrupt pentru cine nu ştie. Au fost şi accidente mortale acolo. Din tot sufletul vă urăm drum bun, în siguranţă”, a postat pa pagina de socializare Salvamont Argeș.Sursa foto –  Salvamont Argeș

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar