Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș, au acționat împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș și cu specialiștii Biroului Garda Forestieră Județeană Argeș din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, pentru combaterea sustragerii, transportului și comercializării de material lemnos fără forme legale, ...
Citeşte »De ce, separat, stadion de fotbal și stadion pentru atletism?
Pentru că există o uriașă oportunitate de finanțare prin bani atrași în municipiul Pitești de la Compania Națională de Investiții, bani care, dacă nu vor fi folosiți aici, vor fi direcționați spre alte orașe care doresc și așteaptă o asemenea posibilitate! Întreaga sumă de 30 de milioane de euro pentru ...
Citeşte »Noi investiții la Pitești! Stadion de fotbal și stadion pentru atletism, omologate pentru competiții internaționale
Administrația dorește că la Pitești, fotbalul și atletismul de performanță să aibă stadioane dedicate, omologate pentru competiții internaționale!Dacă în acest moment, în municipiul Pitești, sunt în desfășurare lucrările de construcție la obiectivul de investiții “Sală polivalentă” pentru competiții de handbal, baschet, tenis de masă, tenis de câmp, box și lupte, ...
Citeşte »97 de noi cazuri confirmate covid-19,în Argeș
SITUAȚIA EPIDEMIOLOGICĂ DIN JUDEȚUL ARGEȘ – COVID 19 Instituția Prefectului Argeș informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județ se prezintă astfel: -persoane aflate în carantină instituționalizată: 0; -persoane ieșite din carantină instituționalizată: 1.513; -persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 1501, dintre care 582 ...
Citeşte »Situația epidemiologică din județul Argeș-Covid-19
Instituția Prefectului Argeș informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județ se prezintă astfel: -persoane aflate în carantină instituționalizată: 0; -persoane ieșite din carantină instituționalizată: 1.513; -persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 1339, dintre care 444 în carantină la domiciliu și 895 în izolare; ...
Citeşte »1.443 de persoane și 276 de autovehicule au fost verificate de polițiști în ultimele 24 de ore
Polițiștii sunt în continuare la datorie, alături de celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat.În ultimele 24 de ore, un număr de 203 efective de poliţie şi poliție locală au acţionat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum și pentru prevenirea şi limitarea infectării ...
Citeşte »Șofer surprins cum trece pe culoarea roșie a semaforului
Un tânăr, de 21 de ani, din comună Suseni, a fost surprins sâmbătă,cum ignoră semnalul roșu al semaforului.Incidentul s-a produs ieri, în jurul orei 14.45, pe stradă Vasile Pârvan din Pitești.Șoferul a depășit coloana de mașini care aștepta la semafor. Puțîn a lipsit că o tragedie să se întâmple. Poliţiştii ...
Citeşte »Situația COVID-19 în județul Argeș
Instituția Prefectului Argeș informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județ se prezintă astfel: -persoane aflate în carantină instituționalizată: 0; -persoane ieșite din carantină instituționalizată: 1.513; -persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 1298, dintre care 538 în carantină la domiciliu și 760 în izolare; ...
Citeşte »Ziua Mondială a Asistenței Sociale – 16 martie
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș și Colegiul Național al Asistenților Sociali Sucursala Argeș organizează, marți 16 martie 2021, un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Asistenței Sociale. Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural Județean Argeș între orele 12.00-14.00, cu respectarea regulilor impuse pentru prevenirea răspândirii noului ...
Citeşte »Prima somație de a părăși locuința pentru o familie din G1
Este a treia oară în care familia din blocul cu locuințe sociale din G1 este surprinsă de camera video cum aruncă gunoaie pe fereastră. De la 1 aprilie, locatarii apartamentului supravegheat nu vor mai putea locui în G1. Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului va cere în instanță evacuarea familiei ...
Citeşte »