Acasă / EVENIMENT / Tâlharul din Vâlcea, arestat preventiv

Tâlharul din Vâlcea, arestat preventiv

tâlhărie
Continuând cercetările într-un dosar penal deschis pentru tâlhărie, judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Câmpulung l-au reţinut pe Petrişor F., de 32 de ani, din Brezoi, satul Valea lui Stan, judeţul Vâlcea, care şi-a atacat şi jefuit fosta concubină. Agresorul a fost arestat.
Femeia este din Tigveni şi a avut o relaţie de concubinaj de cinci ani cu Petrişor, în urma căreia a rezultat un copil acum în vârstă de trei ani.
Din cauza neînţelegerilor intervenite, cei doi s-au despărţit şi fosta concubină a revenit în Argeş împreună cu minorul. Motivând că vrea să vadă copilul, bărbatul a sunat-o şi au stabilit să se întâlnească. După doar câteva minute au început să se certe, împrejurare în care vâlceanul i-a luat geanta din care a sustras portofelul cu 11.000 de lei. În plus, i-a smuls şi lănţişorul de aur de la gât, apoi s-a urcat în maşină şi a plecat. Mai mult, i-a furat lănţiţorul din aur de la gât, după care a urcat în maşină şi a plecat, iar victima a sesizat poliţia. Oamenii legii l-au depistat pe împricinat în judeţul vecin, iar asupra lui au găsit lănţişorul şi doar jumătate din bani.
După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei argeşene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, procurorul de caz l-a dus în faţa instanţei de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar