Acasă / EVENIMENT / Tatăl arestat la domiciliu, fiii sub control judiciar

Tatăl arestat la domiciliu, fiii sub control judiciar

trafic-de-droguri-1.

Un bărbat şi cei doi fii ai săi au ajuns în spatele gratiilor fiind suspectaţi de trafic de droguri de risc.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii DIICOT Pitești şi cu sprijinul Jandarmeriei Argeş, au efectuat o percheziție în Piteşti pentru destructurarea unei grupări de tip familial specializată în traficul de droguri de risc, respectiv canabis, precum și în efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
Din primele verificări a reieșit că, din anul 2018 și până în prezent, Daniel D., de 50 de ani, şi cei doi fii ai săi, Mrian, de 18 ani, elev la un liceu din municipiu unde vindea colegilor substanţe cu efect psihoactiv, şi Gabriel, de 24 de ani, ar fi comercializat, în Pitești și Constanța, diverse cantități de droguri de risc și substanțe cu efect psihoactiv. În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate aproximativ 15 grame de canabis, cinci grindere, două țigări confecționate artizanal, patru comprimate susceptibile a fi droguri de mare risc, un aparat de porționat, două telefoane mobile și două cartele telefonice.
După o noapte petrecută în spatele gratiilor, tatăl a fost prezentat de către procurori instanţei cu propunerea de arestare preventivă, iar fiii plasaţi sub control judiciar. Magistraţii au respins cererea procurorilor, dar au dispus arestul la domiciliu pentru 30 de zile. Daniel D. are interdicţia de a lua legătura cu fiii şi cu o tânără, la rândul ei suspectă în dosar, lucru greu de realizat întrucât tatăl şi fiii locuiesc la aceeaşi adresă. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident între un autoturism și un atelaj

Accident între un autoturism și un atelaj în localitatea Mozăceni.Trei persoane rănite!

Ieri seară un accident rutier s-a produs între un autoturism și un atelaj în localitatea ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar