Acasă / EVENIMENT / Tinere bătute ca să se prostitueze; proxeneţi areataţi

Tinere bătute ca să se prostitueze; proxeneţi areataţi

percheziții-domiciliare

În ziua de 29 martie, după cum v-am şi informat la acea dată, procurorii DIICOT Piteşti, împreună cu polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate din Pitești, Buzău și Dâmbovița, au efectuat 11 percheziții domiciliare, în județele Dâmbovița și Buzău într-o cauză vizând constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism. Simultan, pe teritoriul Marii Britanii, au fost efectuate alte şapte percheziții domiciliare, precum și audieri de persoane, cu privire la activitatea aceluiași grup infracțional în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă încheiat prin intermediul EUROJUST.

În urma acțiunii operative desfășurate la data mai sus amintită pe teritoriul celor două ţări, după administrarea probatoriului, procurorul de caz a dispus, pe 26 aprilie, reținerea pentru 24 de ore a cinci persoane bănuite pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism și constituirea unui grup infracțional organizat. În aceeaşi zi, în jurul orei 23, la punctul de trecere al frontierei Porțile de Fier I din județul Mehedinți au fost depistate alte două persoane bănuite şi cercetate în aceeași cauză, împotriva cărora erau emise mandate de aducere întrucât s-au sustras cercetărilor. Cei doi suspecţi au fost conduşi de către polițiștii de combatere a criminalităţii organizate Mehedinți, Craiova, respectiv Pitești, la sediul DIICOT Pitești, iar procurorul de caz a dispus reținerea lor pentru 24 de ore. În cursul zilei de 27 aprilie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș cu propunere de luare a măsurii arestării preventive a persoanelor reținute și a altor opt persoane, în lipsă, pentru 30 de zile. La aceeași dată s-a dispus arestarea celor şapte persoane reținute, fiind stabilit termen în vederea citării celorlalţi opt suspecţi care cel mai probabil sunt fugiţi din ţară.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate în România au fost ridicați 41.300 de lei, 19.450 de euro, 500 de lire sterline, şase telefoane mobile, trei pistoale letale, un pistol neletal tip airsoft, 48 de cartușe cu glonț, alte 25 de cartușe, articole pirotehnice, patru săbii și diferite înscrisuri.
De asemenea, în urma percheziţiilor făcute în Marea Britanii au fost ridicate 30.000 lire sterline dintre care 550 de lir în cupiură de 50 de lire, sunt false, un plic ce conține o substanță susceptibilă a fi drog de mare risc, 20 de carduri bancare, 15 telefoane mobile, documente bancare și diferite înscrisuri.
În cadrul acțiunii comune desfășurate simultan pe teritoriul României și Marii Britanii, au fost identificate 15 persoane despre care există suspiciunea că ar fi implicate în desfășurarea activităților infracționale, precum şi patru persoane vătămate. În cauză s-a reținut că, în perioada 2019 – martie 2022, membrii grupului infracțional organizat ar fi recrutat, utilizând metoda „loverboy”, 33 de tinere, dar şi femei adulte cu posibilități materiale precare sau provenind din familii destrămate pe care, ulterior, le-au transportat în afara țării, cu scopul de a le exploata sexual pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Odată ajunse în țările de destinație, persoanele vătămate au fost determinate să practice prostituția, iar în caz că refuzau să continue activitatea, erau bătute crunte și amenințate, creându-li-se astfel o stare de temere pentru a putea fi transformate în sclave sexuale.
Sumele de bani obținute din exploatarea persoanelor vătămate ar fi fost, ulterior, însușite de membrii grupului infracțional organizat și investite în imobile, autoturisme și diverse alte bunuri și activități. Sumele de bani obţinute din exploatarea persoanelor vătămate au fost, ulterior, însuşite de membrii grupării infracţionale şim investite în imobile, autoturisme de lux şi diverse alte bunuri şi activităţi.
Cercetările cu privire la activitatea grupului infracțional organizat au fost demarate în cursul anului 2021 și au beneficiat de sprijinul EUROJUST prin constituirea unei echipe comune de anchetă și organizarea unui centru de coordonare pentru ziua comună de acțiune.
Acțiunea comună a beneficiat de sprijinul analiștilor din cadrul EUROPOL, care a asigurat și schimbul de informații.
Întreaga activitate de cooperare investigativă internațională s-a făcut prin intermediul EMPACT (ciclu de politici europene care are ca prioritate lupta împotriva criminalității organizate), iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliției Române.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni

Sancțiuni de polițiștii argeșeni

Polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar