Acasă / EVENIMENT / Trei persoane au suferit arsuri la o instalație în localitatea Hârsești

Trei persoane au suferit arsuri la o instalație în localitatea Hârsești

au suferit arsuri la o instalație

În urma unei posibile explozii la o instalație de producție a uleiului de lavandă, trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, intervin în localitatea Hârsești, în cazul a trei persoane care au suferit arsuri.

La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, într-o gospodărie din localitatea Hârsești, s-a produs o explozie la un recipient sub presiune, iar mai multe persoane sunt rănite.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, dar și echipaje medicale, pentru acordarea îngrijirilor medicale persoanelor afectate de explozie.Din verificările preliminare, efectuate de polițiști, s-a stabilit că, un bărbat de 69 de ani, ar fi fiert lavandă, în curtea unei locuințe, într-un recipient sub presiune, iar, la un moment dat, acesta a explodat.

În urma exploziei, au fost răniți, atât bărbatul de 69 de ani, dar și doi minori, de 15, respectiv 14 ani, toți suferind arsuri la nivelul feței, membre și corp.Aceștia au fost preluați de către echipajele medicale și transportați la spital.La fața locului, s-a deplasat și grupa operativă din cadrul Poliției Orașului Costești, în vederea efectuării cercetărilor.

În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni

Sancțiuni de polițiștii argeșeni

Polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar