Acasă / EVENIMENT / Trei tineri răniţi în accident la Piteşti

Trei tineri răniţi în accident la Piteşti

accident
Trei persoane au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier.
Evenimentul a avut loc ieri după-amiază pe strada Lânăriei din Piteşti şi au intervenit pompierii militari, precum şi ambulanţe.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că Alexandru N., de 21 de ani, din Pitești, conducea un Seat pe strada Lânăriei din direcția bulevardul Petrochimiștilor spre strada Târgu din Vale. În împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, cel mai probabil pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum carosabilul fiind ud şi alunecos, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra volanului, iar autoturismul a derapat şi a izbit violent un stâlp din metal de susținere a unui indicator rutier, pe care l-a proiectat pe un Audi care se afla parcat regulamentar pe partea dreaptă a direcției sale de deplasare.
În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a celor trei pasageri din Seat, respectiv Alexandra C., de 18 ani, care era pe locul din dreapta faţă, Mădălina C., de 18 ani, ambele eleve la Liceul cu Program Sportiv, şi Valentin C, de 21 de ani, ultimii doi fiind pe bancheta spate, toți din Pitești.
Conducătorul auto a fost verificat cu etilotestul rezultând că nu a consumat alcool, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut accidentul.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Ludovic Orban - Argeș (14)

Președintele Ludovic Orban a făcut un tur de forță dumincă prin Argeș

Președintele partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a făcut un tur de forță dumincă prin Argeș, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar