Acasă / EVENIMENT / Trei turişti israelieni, coborâţi de pe munte

Trei turişti israelieni, coborâţi de pe munte

SalvamontistiNucsoara02Ieri, salvamontiştii formaţiei Nucşoara au continuat acţiunea de recuperare a celor trei turişti israelieni ramaşi blocaţi pe munte într-un refugiu din apropierea vârfului Moldoveanu din masivul Făgăraş. La orele amiezii, echipa avansată a salvatorilor montani a reuşit să ajungă la refugiul Viştea Mare. Împreună cu colegii care aşteptau sub vârf, au început coborârea. Ţinând cont de condiţiile meteo, de lipsa echipamentului adecvat, de relief etc., se preconizează că va dura cel puţin şase-şapte ore până când vor reuşi să ajungă la baza Salvamont Nucşoara. Important este că turiştii sunt bine şi că au fost găsiţi înainte de a rămâne fără apă şi hrană.

Misiune reluată
Potrivit directorului Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, imediat după ce a fost informat despre cele întâmplate, s-a format o celulă de criză, care a coordonat întreaga activitate. Duminică seară salvatorii montani au oprit acţiunea din cauza condiţiilor vitrege de pe munte. În noaptea de duminică spre luni, salvamontiştii au reluat acţiunea cu forţe proaspete şi, aşa cum v-am informat, au reuşit să ajungă la refugiu. „Este o zonă extrem de dificilă, traseul spre Viştea e foarte greu, dar nu asta era principala problemă, ci faptul că vremea e cumplit de urâtă, pe unele porţiuni este risc de avalanşă şi nu puteam periclita vieţile colegilor noştri. Tocmai de aceea duminică seară s-a renuţat la misiune şi în afară de asta, după 12 ore de urcuş colegii mei erau epuizaţi”.

Schimb de sms-uri
În toată această perioadă Salvamont Argeş a ţinut legătura cu turiştii şi la interval de două-trei ore făceau schimb de sms-uri. Tinerii blocaţi chiar spunea că e posibil să li se descarce bateriilor telefoanelor, care în tot acest timp au fost intens folosite. Tot Ion Sănduloiu ne-a declarat că, duminică, s-a încercat recuperarea celor trei tineri cu elicopterul, dar aeronava nu a putut interveni din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Potrivit salvatorilor, turiştii străini ar fi plecat pe 5 martie spre zona Făgăraş, când vremea era frumoasă, caldă şi însorită. Poate de aceea nici nu s-au echipat corespunzător. Problema de care nu au ţinut cont – sau poate n-au ştiut – este că în acest moment toate traseele montane din Argeş încă sunt închise, ca să nu mai spunem că nu au experienţă şi s-au aventurat în necunoscut. Epuizaţi fizic, turiştii nu s-au mai putut întoarce la baza muntelui, iar alţi doi colegi de care se despărţiseră (şi care între timp au şi plecat spre Israel) au sunat la 112.

Traseele, tot închise
În jurul orei 16 a zilei de ieri am fost anunţaţi că salvamontiştii şi turiştii ajunseseră la drum şi mai aveau vreo trei ore şi ceva de mers până la baza din Nucşoara. Pornind de la acest incident cu deznodământ fericit, Salvamont Argeş face din nou apel la turişti să nu se aventureze pe trasee, să nu uite că la munte încă e iarnă şi oricând pot avea parte de incidente nedorite, dar mai alea să respecte recomandările salvatorilor montani fiindcă, vorba, aia, paza bună trece primejdia rea.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Recomandări ale jandarmilor argeșeni 

Recomandări ale jandarmilor argeșeni 

În contextul minivacanței de 1 Mai și având în vedere preconizarea unui număr mare de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar