Acasă / EVENIMENT / Turist american, la un pas să îngheţe

Turist american, la un pas să îngheţe

Un turist american venit în vacanță în România a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor din cauză că a plecat pe un traseu din munții Făgăraș fără a fi echipat corespunzător. Surprins de ninsoare şi de viscol a rămas blocat în Custura Sărății, unul dintre cele mai dificile trasee montane din ţară, iar când au ajuns la fața locului, salvamontiștii din Sibiu l-au găsit pe american înţepenit de frig într-un cort. Bărbatul a fost coborât în siguraţă la poalele muntelui. „Acesta nu avea echipamentul adecvat și nu a mai putut continua. Din fericire avea cort și a reușit să se adăpostească până a fost recuperat de către salvamontiști. Dorim să atragem atenția asupra schimbărilor de temperaturi în zona montană, context în care turiștii trebuie să fie echipați corespunzător”, au transmis salvatorii montani sibieni.
Cazul a atras atenția salvamontiștilor din Argeș, care au postat un mesaj ironic la adresa americanului care a făcut atac de panică.
„O fi de la încălzirea globală… Ne referim la lejeritatea echipamentului domnului în cauză. Ca să nu mai spunem ca nu a avut habar unde vine și a făcut atac de panică”, a postat pe pagina de socializare Salvamont Argeș care în ultima perioadă a avut mai multe intervenţii pentru recuperarea unor turişti blocaţi pe munte.
Vă reamintim că, în noaptea de miercuri spre joi, în masivul Făgăraş a nins abundent aşa încât la Cota 2000 stratul de zăpadă a ajuns la 10 centimetri, temperatura coborâse la -4 grade Celsius, vântul sufla cu 50 – 60 km/h şi vizibilitatea era redusă sub 50 de metri, iar pe Transfăgărășan drumarii au intervenit cu material antiderapant.
„Recomandăm atenție dacă circulați pe Transfăgărășan, echipați-vă autoturismele cu anvelope de iarnă. Nu recomandăm parcurgerea traseelor turistice la altitudini peste 1.500m fără echipament adecvat sezonului de iarnă, îmbrăcăminte de protecție vânt/rece, colțari, bețe, lanternă, telefon etc”, preciza Salvamont Argeș.

Sursa foto: Facebook/Salvamont Argeș

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Femeie de 33 de ani, dispărută! (1)

Femeiea de 32 de ani, dispărută a fost găsită!

Femeia a fost depistată, în apropierea unei stâne de pe raza localității Valea Danului.Din verificările ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar