Acasă / EVENIMENT / Un căruţas neatent a ajuns pe pat de spital

Un căruţas neatent a ajuns pe pat de spital

carutas arges-fotopress-24roVineri, Dumitru P., de 85 de ani, din Recea, circula cu căruţa pe DJ 504 dinspre Costeşti către Popeşti. La un moment dat a virat bruscă stânga, dar nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers. Din această cauză s-a tamponat cu un VW Polo condus regulamentar din sens opus de Mihaela B., ân vârstă de 39 de ani, din Ştefăneşti, care în momentul când atelajul i-a tăiat faţa, cum se zice, n-a mai putut face nimic pentru evitarea accidentului, în cauză a flst deschis dosar penal, iar echipajul SMURD i-a acordat primul ajutor octogenraului, pe care ulterior l-a trnsportat la spital.

Accidentul soldat cu rănirea şoferului nevinovat
În jurul orei 15 a după-amiezii de vineri, Bianca B., de 18 ani, din Curtea de Argeş, conducea un VW Sharan dinspre strada 1 Mai către bulevardul 1 Decembrie 1918. Ajunsă pe strada Lascăr Catargiu, având alte preocupări de natură a-i distrage atenţia de la condus, şoferiţa a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat cu o Dacia Logan condusă regulamentar din sens opus de Mihai B., de 43 de ani, de asemenea din municipiul Basarabilor. Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului nevinovat care a fost preluat de o ambulanţă SMURD şi transportat la spital, iar poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

accident cu trei victime cateasca (2)

Accident cu  trei victime în comuna Căteasca

Ieri după-amiază s-a produs un accident rutier în comuna Căteasca, satul Coșeri, în care au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar