Acasă / EVENIMENT / Un fost comandant al Poliţiei Piteşti s-a stins din viaţă

Un fost comandant al Poliţiei Piteşti s-a stins din viaţă

Accident-cu-patru-victime-la-Valea-Mare-Pravăţ-2
Victimă a unui grav accident rutier produs în urmă cu aproape trei săptămâni, comisarul-şef Vasile Luţu, Vali cum îi ziceu colegii, prietenii şi apropiaţii, fost comandant al Poliţiei Piteşti, s-a stins din viaţă pe un pat al Spitalului Judeţean.
În vârstă de 60 de ani, Vasile Luțu a fost şef al poliţiei piteştene până în 2006, apoi a începlinit funcţiile de adjunct al respectivei unităţi, apoi a fost şef al Serviciului Ordine Publică Argeş din cadrul poliţiei judeţene, iar în 2016 se pensionase. În ziua accidentului mergea cu familia la munte.
Aşa cum am relatat la momentul respectiv, evenimentul, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc în ziua de 14 ianuarie la Valea Mare-Pravăţ. „Accident rutier produs între două autovehicule, în urma căruia au rezultat, posibil, trei victime. Incidentul a avut loc pe raza localității Valea Mare Pravăț, lângă benzinaria LUKOIL. Intervin pompierii cu o autospecială și un echipaj SMURD, alături de două echipaje SAJ”, transmitea la acea dată ISU Argeş.
„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că Alexandru J., de 32 de ani, din Rucăr, conducea un Volkswagen pe DN 73 din direcția Brașov către Câmpulung. Cel mai probabil din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat violent cu o Dacia Logan condusă regulamentar din sens opus de George L., 26 de ani, din Bradu.
În urma accidentului, un bărbat de 60 de ani și două femei în vârstă de 60, respectiv 26 de ani, pasageri în cel de al doilea autoturism, au fost răniți și transportați la spital. Ulterior, la spital a ajuns şi şoferul Loganului. Ambii conducători auto au fost verificaţi cu etilotestul rezultând că nu au consumat alcool”, informa în ziua respectivă poliţia judeţeană. În Logan se aflau Vasile Luţu, soţia sa şi prietena fiului care conducea autoturismul. Încă din momentul internării medicii au fost sceptici cu privire la şansele de supravieţuire ale fostului poliţist. Internat la terapie intensivă şi conectat la aparate, ieri-dimineaţă acesta a încetat din viaţă, context în care încadrarea juridică a faptei va di schimbată din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident între un autoturism și un atelaj

Accident între un autoturism și un atelaj în localitatea Mozăceni.Trei persoane rănite!

Ieri seară un accident rutier s-a produs între un autoturism și un atelaj în localitatea ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar