Acasă / EVENIMENT / Urs blocat într-o capcană pe raza comunei Retevoești

Urs blocat într-o capcană pe raza comunei Retevoești

Polițiștii argeșeni fac cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj, în urma decesului unui urs, prins într-o capcană neautorizată.
În cursul zilei de 08 iulie a.c., în jurul orei 09.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că, în pădurea aparținând Fondului de Vânătoare Retevoești, a fost găsit un urs, prins într-un laț.
La locul indicat s-au deplasat polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună cu reprezentanți ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Argeș și Direcției Sanitar-Veterinare, care au constatat că cele sesizate se confirmă.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj, iar verificările continuă, sub coordonarea unității de Parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Tânăr-prins-băut-la-volan

Tânăr de 24 de ani, prins conducând o mașină radiată! Nu avea permis și era și băut

În ziua de 14 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar