Acasă / EVENIMENT / Ursul „recidivist” a băgat spaima în turişti

Ursul „recidivist” a băgat spaima în turişti

Ursul-la-Mioveni
Într-una din nopţile trecute, pe la ora 21, o persoană a sunat la 112 anunţând că un urs a intrat peste turiştii cazaţi la Cabana Drumeţilor, situată vizavi de Cabana Voina. Speriaţi de prezenţa sălbăticiunii, oamenii au părăsit camerele, iar la faţa locului au sosit o echipă de intervenţie de la Detaşamentul 7 al jandarmeriei argeşene, precum şi Marian Toader, primarul comunei Lereşti, însoţit de un reprezentant al Fondului de Vânătoare Râul Târgului. Potrivit edilului, în urmă cu un an, animalul a mai creat probleme în zonă, provocând stricăciuni mai multor spaţii de cazare şi creînd panică printre cei cei veniţi la Voina cu rulote și corturi în locurile de camping. În urmă cu patru luni, a intrat în cabana Voina, unde se aflau peste 300 de turiști, care de frică au fost nevoiți să iasă afară, la miezul nopții. La acea vreme, ursul a fost capturat şi relocat în munții Leaota, însă s-a întors în masivul Iezer, dar şi la… cabană. De data asta, considerându-se că este periculos, ursul „recidivist” a fost extras prin împușcare cu aprobarea autorităţilor competente.
De altfel, după cum am relatat în ediţii anterioare, urşii îşi fac tot mai des simţită prezenţa nu doar în localităţile din nordul judeţului, ci şi în sud, unii fiind văzuţi în apropierea Piteştiului la Băbana, Băiculeşti, Ştefăneşti, Budeasa, Cocu. Aflate în căutare de hrană, fiarele au provocat stricăciuni în mai multe gospodării şi omorât păsări şi animale domestice.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Autoturism răsturnat în comuna Negrași

Autoturism răsturnat în comuna Negrași

  În această după-amiază un accident rutier s-a produs în comuna Negrași, unde un autoturism ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar