Acasă / SOCIAL / USL Argeş susţine schimbarea legii ANI

USL Argeş susţine schimbarea legii ANI

Social – democratul şi vicepreşedintele CJ Argeş, Florin Tecău susţine modificarea legii ANI
După ce săptămânile trecute a fost iscat un întreg scandal cu privire la aproximativ o sută de edili aflaţi în stare de incompatibilitate, Uniunea Social Liberală şi-a exprimat intenţia de a modifica în Parlament, legea ANI. Această modificare pare să aibă o prioritate majoră pentru Guvernul Ponta, astfel că, în primele zile ale sesiunii parlamentare se vor lua măsurile legislative necesare.
Dat fiind faptul că majoritatea edililor aflaţi în starea de incompatibilitate sunt din cadrul USL, este de înţeles că Guvernul Ponta încearcă să modifice această lege, în folosul lor.
Şi cum conducerea centrală a Uniunii Social Liberale a propus o astfel de măsură, era clar că USL-ul, pe plan judeţean va susţine această modificare a legii ANI. Încă nu se cunoaşte numărul real al primarilor argeşeni aflaţi în stare de incompatibilitate, însă mai marii “useliştilor” argeşean sunt de părere că acuzaţiile aduse edililor sunt grave.
Marius Postelnicescu, PNL: “Implicarea aleşilor locali în consiliile de administraţie este oportună”
Liberalul Marius Postelnicescu consideră că numirea aleşilor locali, precum şi implicarea acestora în consiliile de administraţie este oportună, deci modificarea legii Agenţiei Naţionale de Integritate ar trebui făcută.
Nici vicepreşedintele Consiliulu Judeţean Argeş, Florin Tecău nu este mai prejos, acesta declarându-se a fi împotriva legii ANI, considerâmd totodată că aleşii locali ar putea reprezenta interesele cetăţenilor şi nu ale societăţii pe care aceştia o reprezintă în consiliile de administraţie.
Tecău a mai precizat că dacă legea ANI va fi modificată, noile prevederi vor intra în vigoare numai după 3 ani, atunci când mandatele edililor vor fi finalizate.
Cristian Toma

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar