Acasă / EVENIMENT / Verificări ale organizării pazei

Verificări ale organizării pazei

Organizarea-pazei-verificată

În ziua de 18 august a.c., polițiștii compartimentelor Sisteme de Securitate din cadrul Secțiilor 1 și 4 Poliție Pitești, precum și polițiștii compartimentului specializat din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, au acţionat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului agenților economici, prin verificarea modului de organizare cu privire la manipularea, depozitarea și transportul valorilor monetare și respectarea normelor de lucru interne.
Totodată, la unitățile asigurate cu pază umană, a fost verificat modul de efectuare a serviciului de către agenţii aflaţi în serviciu cu privire la respectarea consemnul general și particular, precum și modul de îndeplinire a obligațiilor specifice de către furnizorii de servicii de securitate private.
Polițiștii au verificat 13 obiective la care este obligatorie organizarea unui dispozitiv de pază, din domenii de activitate pariuri sportive și jocuri de noroc (8) sau societăți comerciale (4), respectiv orgasnizarea de șantier a unei societăți din domeniul construcțiilor.
La 4 dintre societățile controlate au fost constatate deficiențe, fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.000 de lei.
Neregulile constatate în urma verificărilor constau în:
- două situații privind neluarea măsurilor de organizare/manipulare a valorilor – sancționate de către polițiștii Secției 1 Poliție Pitești cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform HG 301/2012, respectiv de către polițiștii Secției 4 Poliție Pitești cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform HG 301/2012, fiind stabilit un nou termen pentru recontrol;
- două situații de neîndeplinire a măsurilor de organizare a dispozitivului impuse de categoria din care face parte obiectivul (suprafața spațiului comercial) – sancționate de către polițiștii Secției 4 Poliție Pitești cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform HG 301/2012, respectiv de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, fiind stabilit un nou termen pentru recontrol.
Reamintim că operatorii economici au obligația de a prezenta o analiză de risc la securitatea fizică, întocmită de persoane autorizate, conform HG 301/2012 privind normele de aplicare ale Legii 333/2003R, în baza căreia sunt stabilite cerințele minimale ce trebuie îndeplinite, în funcție de categoria din care face parte agentul economic, coroborat cu locația fiecărui punct de lucru.
De asemenea, conform HG 301/2012, actualizarea planului de pază este obligatorie, cu avizul de specialitate al poliției, oricând se aduc modificări ale suprafeței, topografiei obiectivului, a dispozitivului de pază, a regulilor de acces ori la schimbarea prestatorului de servicii de pază.
Implementarea și respectarea măsurilor de securitate stabilite prin analiza de risc este benefică atât pentru protejarea patrimoniului agenților economici, cât și pentru clienții acestora, prin creșterea gradului de siguranță în perioada petrecută în incinta societăților comerciale în cauză.
În privința modului de asigurare contra efracției al societăților comerciale dar și al beneficiarilor persoane fizice, polițiștii argeșeni recomandă montarea de sisteme de supraveghere video și sisteme electronice anti-efracție, un plus de siguranță pentru limitarea pagubelor și prinderea autorilor fiind adus în situația conectării sistemului la dispecerate ale unor firme de pază.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar