Sâmbătă, în cadrul etapei cu numărul 13 a Diviziei A 1 la volei feminin, SCM Piteşti a învins cu 3-0 o contracandidată în lupta pentru rămânerea în primul eşalon – CSU Galaţi. Scorul pe seturi a fost 25-22, 25-22, 25-20, iar acest lucru arată nota de echilibru a disputei. După joc, tehnicianul gazdelor, Ciprian Dârnescu a declarat: „Am avut parte de un meci foarte greu, după un tur de campionat cu multe întâmplără neprevăzute. Mă bucur că am reuşit să luăm cele trei puncte, am urcat în clasament şi terminăm anul cu un moral bun. Sperăm să începem anul viitor cu forţe proaspete, să ne îndeplinim obiectivul şi dacă se poate, să ne clasăm cât mai sus. Orice meci este dificil. Am avut în faţă Galţiul o echipă cu experienţă. Noi nu am putut avea în ultima perioadă un program normal de pregătire din cauza accidentărilor. Mă bucur că fetele s-au regăsit, au trecut peste toate momentele grele şi au făcut un joc bun. Ne vom continua pregătirea până înainte de Crăciun, după care fetele vor avea câteva zile libere. Apoi, între Crăciun şi finalul anului vor relua antrenamentele. Apoi urmează o pauză, iar din 3 ianuarie vom începe normal pregătirea. A fost un tur de campionat bun, suntem mai sus decât ne-am fi aşteptat în vară. A fost un meci în care fetele s-au mobilizat şi au reuşit să se impună”.Jucătoarea gazdelor Diana Cărbuneanu avea, la finalul jocului, motive să fie fericită: „A fost o victorie foarte importantă şi mult aşteptată. Aveam nevoie de acest succes. Meciul a fost foarte dificil, cu toate că scorul s-a terminat 3-0 în favoarea noastră, în fiecare set am muncit. În al doilea set ele, gălăţencele au avut un avans foarte mare, dar noi ne-am adunat şi am reuşit să arătăm ca o adevărată echipă şi să fim foarte unite. Am avut parte de un sezon cu multe urcuşuri şi coborâşuri, per total, a fost bine. Suntem în obiectiv şi încercăm să ne facem treaba cât mai bine pe viitor. Ne propunem să jucăm în continuare meciuri frumaose şi să obţinem rezultate pe măsură”.
Foto/Video : Neacsu Mihai