Acasă / EVENIMENT / Voltaj Simfonic, la Filarmonica Pitești

Voltaj Simfonic, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 2 noiembrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, concertul rock simfonic susținut de orchestra simfonică a instituției, dirijoare, Simona Strungaru și binecunoscuta trupă rock Voltaj.

Simona Strungaru

 

Pianistă, dirijoare, orchestratoare și compozitoare de muzică de film, Simona Strungaru a absolvit, în 2010, masteratul la Conservatorul din Amsterdam, unde a studiat pianul cu profesorul Jan Wijn și dirijatul orchestral cu Lucas Vis. Ca dirijor, a condus, printre altele, Orchestra de Cameră a Radiodifuziunii Române, Orchestra Operei Maghiare din Cluj-Napoca, Orchestra și Corul Filarmonicii „Oltenia” Craiova. În 2015, a lansat orchestra și conceptul Simona Strungaru Symphonics în cadrul Nopților Albe ale Bucureștiului, interpretând, în premieră, compoziția proprie „Simfonia I Gaston pentru orchestră și live visuals”. A realizat concerte pentru Festivalul Internaţional „Animest”, Festivalul Filmului German, Festivalul de Film „Transilvania”, Festivalul „Săptămâna Internațională a Muzicii Noi” București. A mai condus orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești în stagiunile trecute.

Voltaj

Înființată în 1982, trupa Voltaj a cunoscut de-a lungul timpului mai multe componențe. Indiferent de numele care s-au succedat în trupă, de perioada hard rock&heavy metal, sau electro&pop-rock, succesul nu a întârziat să apară. Voltaj a câștigat premiul pentru „cea mai bună prestație a unei trupe românești la MTV Europe Music Awards” și a reprezentat România la Concursul Muzical Eurovizion cu piesa „De la capăt”. Fiind un concert eveniment, prețul unui bilet este 120 de lei sau 100 de lei funcție de categoria locului. Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar