Acasă / EVENIMENT / Vor fi aduşi examinatori la Permise Auto

Vor fi aduşi examinatori la Permise Auto

Examinatori-auto
De o bună bucată de vreme problema lipsei de personal la Serviciul Permise Argeş a generat valuri de nemulţumiri printre absolvenţii şcolilor de şoferi, care susţineau proba practică după câteva luni de la terminarea cursurilor. Ca să rezolve cumva situaţia, Instituția Prefectului a adus examinatori din alte județe precum Vâlcea sau Brașov. „A fost redus timpul de așteptare dintre cele două probe ale permisului de conducere. O lună și trei săptămâni. Acest termen este problematic în toată țara. Vreau să transmit că, în acest moment, județul Argeș nu mai este printre primele la această categorie. Soluțiile pe care le-am găsit până acum au fost provizorii. Pentru a rezolva pe termen lung și să nu revenim la situația de acum câteva luni, trebuie umblat la politica de personal. A fost o situație specială la Permise. Un angajat în concediu medical de mult timp, două angajate în concediu pentru creșterea copiilor. Motivele care au dus la un personal scăzut sunt obiective.O veste bună este că peste câteva luni vor fi alți noi șase angajați la Permise. Sper să menținem perioade rezonabile pentru a susține probele”, a transmis prefectul Radu Perianu.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

SMURD

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 56 de misiuni

În perioada 16.05.2024, ora 08:00 – 17.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 56 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar