Acasă / EVENIMENT / Zeci de iepuri carbonizaţi în incendiu

Zeci de iepuri carbonizaţi în incendiu

Aproape de miezul nopţii de marţi, pompierii de la Detaşamentul Curtea de Argeş şi punctul de lucru Tigveni, însoţiţi de o ambulanţă SMURD, au intervenit pentru lichidrea unui violent incendiu izbucnit într-o gospodărie din Ciofrângeni, satul Lacuri.La momentul sosirii, forțele de stingere au constatat că flăcările se manifestau la un grajd pe o suprafață de aproximativ 30 mp, apoi s-au extins la o casă aflată în imediata apropiere, pe o suprafață de aproximativ 60 mp, precum şi la un fânar, suprafaţa totală afectată de foc fiind de circa 200 mp. S-a reușit salvarea unei capre și a unui ied, însă, din păcate, aproximativ 50 de iepuri au fost carbonizaţi în incendiu.Flăcările, extrem de puternice, prezentau pericol iminent de propagare la vecinătăți, iar pompierii s-au luptat aproape cinci ore ca să le lichideze.Echipajul SMURD a monitorizat o femeie în vârstă de aproximativ 31 de ani, care suferise atac de panică. În urma monitorizării, nu a fost necesar transportul la spital, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar