Acasă / EVENIMENT / Zeci de incendii în ultimele zile, în Argeș

Zeci de incendii în ultimele zile, în Argeș

 În perioada 13.03.2023, ora 08:00 – 14.03.2023, ora 08:00,  pompierii argeșeni au desfășurat 15 misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:

 INCENDII:                  

Pe parcursul zilei de ieri, pompierii au intervenit în localitatea Schitu Golești și orașul Costești pentru localizarea și lichidarea a două incendii în urma cărora au ars vegetație uscată de pe aproximativ 2500 mp de teren și aproximativ 300 kg de deșeuri menajere și de cauciuc.

REAMINTIM CETĂȚENILOR

Pentru evitarea unor situații de urgență în care focul poate scăpa de sub control, vă rugăm să respectați următoarele măsuri preventive:

– colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;

– desfăşurarea arderii trebuie să aibă loc pe timp de zi și în condiţii meteorologice fără vânt;

– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

– supravegherea permanentă a arderii;

– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

 Pompierii argeșeni au mai fost solicitați să intervină pentru a asigura măsurile specifice de prevenire și stingere ale incendiilor, precum și primul ajutor calificat la două evenimente rutiere în care au fost implicate patru vehicule și au rezultat câte o victimă, ambele persoane fiind de sex masculin și în vârstă de 63 de ani.

 Incidentele s-au produs după cum urmează:

– ora 11:39, în localitatea Dâmbovicioara un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile și a rezultat o victimă care a avut nevoie de transport la spital după ce s-a lovit la nivelul feței și prezenta o ușoară hipotermie;

 – ora 16:03, în localitatea Albota trei autoturisme s-au lovit pe DN 7 și o persoană de sex masculin a suferi un atac de panică și acuza dureri în zona toracelui. Victima a fost monitorizată la fața locului, nefiind nevoie de transport ulterior la spital.De asemenea, paramedicii SMURD au gestionat în teritoriu 28 de cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență.   

  În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar