Acasă / EVENIMENT / Zeci de percheziții în Argeș

Zeci de percheziții în Argeș

Politiştii argeşeni au efectuat zeci de percheziţii pe raza a 23 de judeţe, precum şi în Bucureşti la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală.

evazionistiZeci de percheziţii
Astfel, coordonaţi de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din poliţia argeşeană şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, au făcut 89 de percheziţii la locuinţele unor persoane şi la sediile unor firme din Argeş, Mureş, Buzău, Caraş-Severin, Timiş, Alba, Constanţa, Mehedinţi, Neamţ, Covasna, Cluj, Braşov, Harghita, Arad, Bihor, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureş, Ilfov, Galaţi şi din municipiul Bucureşti.

Cronos Invest, firma vizată
În Argeş au avut loc 12 descinderi, cele mai multe dintre ele fiind făcute la Piteşti, iar restul la Mioveni, Buzoeşti, Coşeşti, Pietroşani şi Bradu. Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, care vizează evaziunea fiscală.
Din primele vrificări a rezultat că, începând cu luna mai 2015 şi până în prezent, reprezentanţii legali ai unei firme care face comerţ cu piese auto ar fi omis în tot sau în parte să evidenţieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate.

Patron şi directori suspectaţi
Potrivit anchetatorilor, percheziţiile s-au desfăşurat acasă la Florinel Lupu, patronul firmei Cronos Invest, principala vizată de cercetări, la biroul, depozitul şi sediile comerciale ale respectivei societăţi. De asemenea, au avut loc descinderi la directorul financiar şi la contabilul firmei suspectaţi de evaziune fiscală.
Operaţiunea de ieri a fost una dintre cele mai ample desfăşurate în ultimii ani de poliţiştii argeşeni, sprijiniţi de mascaţi din alte zone ale ţării.
Oamenii legii au sigilat şi ridicat unităţi de calcul, documente financiar-contabile, diverse alte acte care ar putea fi folosite ca probe în dosar. La închiderea ediţiei activitatea încă era în derulare şi nicio persoană nu a fost reţinută.

V.N

Despre Administrator

Citeşte şi ...

a furat un parfum

Reținut după ce a furat un parfum dintr-un magazin din Pitești

În ziua de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar