Acasă / EVENIMENT / Ziua Protecţiei Civile sărbătorită la ISU Argeș

Ziua Protecţiei Civile sărbătorită la ISU Argeș

Astazi, a fost Ziua Protecţiei Civile din România. Pentru a marca evenimentul, la sediul ISU Argeş s-au desfăşurat o serie de activităţi în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor judeţene şi municipale, a conducerilor altor instituţii publice, a presei, dar şi a copiilor entuziasmaţi de tehnica expusă.
Unul dintre cele mai emoţionante momente l-a constituit avansarea în grad a unor cadre înaintea expirării stagiului minim. Astfel, lt. col. Răzvan Stancu a fost avansat colonel, iar maiorul Orlando Nicolae Iordache a fost avansat locotenent colonel. De asemenea, plutonierii majori Daniel Cătălin Ciurea, Cristian Laurenţiu Vasile, Octavian Constantin Dobre, Constantin Cătălin Ghiorghe şi Anton Sorin Drotianu au fost avansaţi la gradul de plutonier adjutant. Totodată, în semn de recunoştinţă pentru curajul, devotamentul şi operativitatea de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunilor încredinţate în cariera militară, la trecerea în rezervă începând chiar de azi, plutonierul adjutant şef Marius Ioan Ceru, de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti, a primit o plachetă şi o diplomă din partea conducerii inspectoratului.

Numită şi „Arma vieţii” având ca deviză motto-ul „Cu viaţa mea apăr viaţa”, protecţia civilă îndeplineşte rolul profund umanitar pentru care a fost creată: apărarea populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi a mediului ambiant în situaţii de război, calamităţi naturale şi catastrofe tehnologice. După defilarea trupelor, pompierii au simulat salvarea de la înălţime a unei persoane rănite, care suferise dublă fractură deschisă la piciorul stâng şi alte traumatisme. Trucajul rănilor a fost realizat excepţional de un grup de elevi de la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” Piteşti, care au primit o plachetă de apreciere din partea inspectorului-şef Bogdan Olar.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar