Acasă / EVENIMENT / A făcut infarct la volan

A făcut infarct la volan

Ieri, Gheorghe Dinculescu, de 70 de ani, din Bucureşti, circula cu o Dacia Solenza pe Autostrada A1 către Piteşti. La ieşirea de pe autostradă, septuagenarului i s-a făcut rău, n-a mai putut frâna şi a izbit violent o Dacia Logan oprită la semaforul din zona unui complex comercial, la volanul căreia era Ion Badea, de 51 de ani, din Bradu. Impactul a fost atât de violent, încât scaunul şoferului s-a smuls din sistemul de fixare, iar maşina a fost propulsată în alt Logan, condus de Florica Ion, de 39 de ani, din Suseni. Accidentul s-a soldat cu pagube materiale şi cu rănirea lui Badea, care acuza dureri în piept. La locul evenimentului au apărut poliţia rutieră, o autosanitară SMURD şi o ambulanţă, iar echipa medicală a constatat că bucureşteanul suferise un atac de cord. Acesta a primit îngrijiri medicale, după care a fost transportat la Spitalul Judeţean şi internat la Terapie Intensivă. Pacientul era ventilat mecanic, însă medicii sunt rezervaţi cu privire la şansele de supravieţuire.

Val Nicolau  Foto: Mihai Neacsu           accident zona metro semafor accident zona metro semafor (1) accident zona metro semafor (2) accident zona metro semafor (3) accident zona metro semafor (4) accident zona metro semafor (5) accident zona metro semafor (6) accident zona metro semafor (7)

 

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins baut la volan

Bărbat de 74 de ani, din Pietroșani prins baut la volan

În ziua de 16 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar