Acasă / SPORT / Baschetbaliştii au încheiat turul zâmbind

Baschetbaliştii au încheiat turul zâmbind

În ultima etapă a turului de campionat, BCM-U Piteşti a învins în deplasare pe CS Concordia Chiajna cu scorul de 91-73 (23-22, 21-8, 27-20, 20-23). Jocul a contat pentru etapa a 13-a a Ligii Naţionale de baschet masculin.
A. Vuletic, de la Concordia, a fost cel mai bun de pe teren, cu 27 puncte, 18 recuperări şi 4 pase decisive. De la oaspeţi s-au remarcat L. Ulmer, 25 p, 4 recuperări, O. Barro, 14 p, 6 rec, P. Barac, 13 p.
La finalul turului de campionat, CSU Asesoft Ploieşti ocupă primul loc, cu 22 puncte (12 jocuri), urmată de U-BT-Mobitelco Cluj, 21 p, CSU Atlassib Sibiu, 20 p (11 j), CS Municipal Oradea, 20 p (11 j), CS Energia Rovinari, 20 p (12 j), BCM U Piteşti, 20 p, argeşenii ocupând locul şase.
Tutt, record stagional
În cadrul acestei partide, Ken Tutt a stabilit un record stagional de pase decisive. Conform totalbaschet.ro, în 29,54 minute petrecute pe teren, Tutt a avut 1/3 la aruncările de două puncte, 0/1 la cele de la distanţă, respectiv 1/2 la linia de pedeapsă, pentru un total de 3 puncte. El a adăugat 2 recuperări, 9 pase decisive, o intercepţie şi 2 posesii pierdute, pentru un indice de 9 în dreptul eficienţei.
Fundaşul american şi-a depăşit recordul de pase decisive, de la meciul pierdut de argeşeni la Târgu Jiu cu scorul de 82-62. În 13 meciuri de campionat, Tutt are medii de 10.8 puncte, 2.6 recuperări, 5.6 pase decisive, 1.0 intercepţii şi 3.5 posesii pierdute, cu un indice de 11.8 la eficienţă.
În etapa cu numărul 13 s-au mai înregistrat rezultatele: Steaua CSM Bucureşti – CSU Atlassib Sibiu 74 – 53, BC Timba Timişoara – BC Mureş Târgu Mureş 59 – 86, Gaz Metan Mediaş – BC Timişoara 86-69, CSM Oradea – Energia Rovinari 92-73; aseară s-a jucat ultimul meci al etapei SCM U Craiova – CSU Asesoft Ploieşti. De asemenea, o partidă din cadrul aceleiaşi etape s-a jucat în devans, luni, 18 noiembrie, şi anume Farul Constanţa – U Mobitelco Cluj, scor final 61-102.
Vacanţă scurtă
Deşi prima parte a sezonului a luat sfârşit după confruntarea cu Chiajna, baschetbaliştii de la BC Argeş nu vor intra în vacanţă. Elevii lui Hristu Şapera continuă pregătirea la Sala Sporturilor, mai ales că returul se va relua în luna ianuarie. Jucătorii vor avea câteva zile libere de Crăciun şi de Revelion din partea conducerii clubului, după care vor reveni la antrenamente.
În cupă contra clujenilor
Pentru baschetbaliştii de la BC Argeş anul 2014 va începe cu primul joc oficial. Astfel, pe 8 ianuarie argeşenii vor juca în Cupa României împotriva celor de la Universitatea Cluj. Manşa-tur dintre cele două echipe va avea loc pe 8 ianuarie, la Piteşti, iar returul se va juca pe 12 ianuarie, la Cluj, în Sala „Horia Demian”.

Monica Cristea Foto : Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Norris Mageanu

Norris Măgeanu despre actual sezon al campionatului național de raliuri

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar