Acasă / SPORT / Olimpia Satu Mare a câştigat fără emoţii în faţa celor de la CS Mioveni

Olimpia Satu Mare a câştigat fără emoţii în faţa celor de la CS Mioveni

CS Mioveni – Olimpia Satu Mare 0-2
Olimpia Satu Mare a câştigat fără emoţii, scor 2-0, în faţa celor de la CS Mioveni, într-o partidă care a contat pentru etapa a 7-a din play-out. Sătmărenii s-au impus chiar mai lejer decât o arată scorul, pe lângă cele două goluri înscrise elevii lui Tibi Csik ratând încă alte câteva bune oportunităţi de a marca.
Olimpia a început furibund partida şi în minutul 5 putea deja să deschidă scorul. Gavrilescu a centrat ideal, de pe dreapta, pentru Boştină iar acesta din urmă a finalizat defectuos. Peste alte cinci minute acelaşi Gavrilescu îi pune mingea pe cap lui Villand însă mijlocaşul Olimpiei trimite puţin alături.
Lemac aduce până la urmă golul, în minutul 12, reuşind să-l învingă pe portarul Croitoru cu un şut sănătos de la 25 de metri.
Acelaşi Gavrilescu se va afla în centrul atenţiei şi la faza din minutul 30 când singur cu poarta goală „reuşeşte” performanţa de a trimite mingea în plasa laterală!
Sarabanda ratărilor, în dreptul sătmărenilor, continuă şi în repriza secundă când rând pe rând Villand (min. 50), Feier (min. 70) şi Dragoş (min. 82) nu-l pot învinge pe goalkeepe-rul gazdelor, din poziţii ideale.
Se face totuşi dreptate pe tabela de marcaj în ultimul minut de joc după ce Svarcykopf înscrie cu un şut de la 16 metri, assistul aparţinându-i lui Dragoş.
CS Mioveni: Fl. Croitoru (min.90+2 Preda) – G. Zaharia, Cip. Negoiţă, Pasăre (cpt.), C. Stan – Al. Popa (min. 46 Ov. Stan), Biceanu, Al. Răuţă, Mazilu – Ayza, Vintilă (min. 61Florescu).Antrenor: Marius Stoica
Olimpia Satu Mare: Şuta – D. Muntean, Fl. Mureşan, Bălău (min. 53 Ene), Iuhas (cpt.) – Gavrilescu (min. 74 Dragoş), Villand, Svarczkopf, Faur – D. Lemac (min. 60 Feier), Al. Boştină. Antrenor: Tiberiu Csik

Sursa text :voceatransilvaniei.ro Foto – Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Bianca Voica, din nou sub tricolor (1)

Dedicare și determinare: Bianca Voica, din nou sub tricolor

Echipa României pregăteşte ultimele două partide din preliminariile CE2024, în 4 aprilie, la Cazin, cu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar