Acasă / EVENIMENT / Persoane bănuite de înşelăciune peste un milion de lei şi şantaj

Persoane bănuite de înşelăciune peste un milion de lei şi şantaj

Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor din Argeş au efectuat cinci percheziţii pe raza judeţelor Argeş şi Dâmboviţa, pentru destructurarea unei grupări infracţionale suspectate de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi şantaj.

În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul I.P.J Argeş au efectuat cinci percheziţii, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi şantaj.

În urma acestor activităţi, au fost depistate şi indisponibilizate mărfuri în valoare de peste 200.000 de lei, un autocamion cu semiremorcă şi diferite înscrisuri, bunuri susceptibile a proveni din săvârşirea de infracţiuni.

Membrii grupării infracţionale sunt bănuiţi că, în perioada 2013 – 2014, ar fi înfiinţat mai multe societăţi comerciale, ce aveau ca obiect de activitate transportul intern şi internaţional de mărfuri, prin intermediul cărora ar fi preluat comenzi de transport intern şi internaţional de la furnizori de bună-credinţă.

După ce ar fi intrat în posesia mărfurilor (cafea vrac neprelucrată, aluminiu, materiale de construcţii, etc.), membrii grupării nu ar transportat încărcăturile la destinaţiile stabilite, ci le-ar fi depozitat în spaţii proprii şi le-ar fi valorificat ulterior la preţuri subevaluate.

De asemenea, există indicii că suspecţii ar fi utilizat documente de identitate şi de transport falsificate, precum şi autovehicule cu numere de înmatriculare false.

Totodată , membrii grupării sunt suspectaţi că ar fi şantajat în repetate rânduri părţile vătămate, prin solicitarea unor sume de bani în schimbul returnării încărcăturilor, în momentul în care li se cereau lămuriri cu privire la situaţia transporturilor şi motivele pentru care acestea nu au ajuns la destinaţie.
Din investigaţiile efectuate până în prezent a rezultat faptul că membrii grupării ar fi produs un prejudiciu de peste 1.000.000 de lei.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi şantaj, iar faţă de trei persoane s-a dispus începerea urmăririi penale.

Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R..

De asemenea, la acţiune au participat poliţişti din cadrul I.P.J. Dâmboviţa şi jandarmi.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar