Acasă / SPORT / Tone de muşchi în „arena” Euromall la cântarul oficial al Galei RXF

Tone de muşchi în „arena” Euromall la cântarul oficial al Galei RXF

26 dintre cei mai buni luptători de arte marţiale mixte vor fi prezentaţi publicului argeşean în incinta centrului comercial Euromall.
Săptămâna aceasta, Piteştiul găzduieşte cea mai fierbinte confruntare a granzilor luptelor mixte. 26 de sportivi, reprezentând elita artelor marţiale mixte (MMA) din România, dar şi concurenţi din străinătate se vor înfrunta în arenă la Sala Sporturilor, vineri, 27 septembrie, începând cu ora 19. În avanpremiera galei, la Euromall Piteşti are loc cântarul oficial al evenimentului.
Joi, 26 septembrie, centrul comercial Euromall Piteşti găzduieşte cântarul oficial al Galei Romanian Extreme Fighting, practic prima probă a bătăliei titanice ce se va da vineri la Sala Sporturilor. Argeşenii îi vor putea întâlni pe cei 26 de sportivi participanţi la eveniment începând cu ora 16, la parterul centrului comercial piteştean, unde organizatorii îi vor cântări, măsura şi îi vor prezenta publicului. Fanii luptelor în cuşcă îşi vor putea cunoaşte idolii la Euromall, printre vedetele artelor marţiale mixte prezente la gala de la Piteşti numărându-se Balla Zsolt, cel mai cunoscut luptător de MMA din România, dar şi bulgarul Giorgiev Kamen, un adevărat războinic care a reuşit performanţa de a-l pune la pământ pe Cătălin Zmărăndescu. Cu siguranţă vizitatorii Euromall vor rămâne impresionaţi de Fall Omar, un adevărat munte de muşchi de 140 de kg, care îl va înfrunta în cuşcă pe cel mai bun sportiv al Ungariei la această categorie. Printre sportivii intraţi în competiţie se numără şi cei mai buni luptători argeşeni, care vor avea o grea misiune în confruntarea cu titanii artelor marţiale mixte. Tone de muşchi, adrenalină şi spectacol garantat – sunt promisiunile organizatorilor Galei RXF de la Sala Sporturilor pentru fanii luptelor full-contact din Argeş.
Dan Badea

Despre Administrator

Citeşte şi ...

conducere defensivă între polițiștii argeșeni (7)

Competiție de conducere defensivă între polițiștii argeșeni

La ceas aniversar pentru Poliția Română, polițiștii argeșeni s-au întrecut într-o competiție de îndemânare la ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar