Acasă / SOCIAL / 1 octombrie Ziua Internaționala a Persoanelor Vârstnice

1 octombrie Ziua Internaționala a Persoanelor Vârstnice

Joi, 29 septembrie, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, s-a întâlnit cu reprezentanții asociațiilor de pensionari din județul Argeș. Președintele i-a asigurat pe reprezentanții seniorilor argeșeni de tot sprijinul instituției pe care o reprezintă și, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, le-a transmis tuturor argeșenilor multă sănătate și să aibă parte de o viață liniștită alături de familii. De asemenea, pensionarii au fost invitați să participe la manifestările dedicate lor, ce vor fi organizate în perioada 30 septembrie – 4 octombrie de Consiliul Județean Argeș și instituțiile subordonate.Sâmbătă, 1 octombrie, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, pensionarii argeșeni vor avea ocazia să își testeze glicemia și tensiunea arterială, la corturile special amplasate în municipiul Pitești, în Piața Primăriei și în Piața Vasile Milea.
Astfel, între orele 11,00 și 17.00, cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență și de la Spitalul de Pediatrie Pitești vor verifica tensiunea arterială și glicemia, urmând ca, în funcție de rezultatul analizelor, persoanele depistate cu probleme de sănătate să fie consultate de medicii specialişti de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, cu trimitere de la medicul de familie.
De asemenea, de la ora 17.00, în Piața Vasile Milea din Pitești, artiștii Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Argeș și cei ai Centrului Cultural Pitești vor susține un spectacol de muzică și dansuri populare.În perioada 30 septembrie – 4 octombrie, Consiliul Județean Argeș, prin instituțiile de cultură aflate în subordine, organizează, o serie de manifestări dedicate argeșenilor aflați la vârsta a treia, aceștia fiind invitați la teatru, în Pitești și la Topoloveni, la cursuri de inițiere IT sau la vizitarea gratuită a Muzeului Județean Argeș și a Vilei Florica.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Minoră dispărută de la domiciliu (2)

Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei 26 martie a.c., politiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar