Academica Argeş – SCM Piteşti (5-1)
Primul duel piteştean al verii s-a încheiat cu victoria divizionarei a doua.
Jucătorii de la SCM Piteşti şi cei de la Academica Argeş (formaţie adoptată de Primăria Piteşti) s-au aflat sâmbătă pentru prima dată faţă în faţă pe stadionul “Nicolae Dobrin” din Trivale. Partida s-a încheiat cu victoria “academicienilor” care s-au distrat cu puştii pregătiţi de Adrian Dulcea şi Raul Marincău, scorul fiind de 5-1. Pentru “clonă” au marcat Buia (min. 25 ), Szabo (min. 29), Şuşu (min. 43), Puşcaş (min. 55), Marciuc (min. 67), pentru „scm-işti” marcând golul de onoare Naciu, în min. 81. Ploaia măruntă care s-a abătut asupra Piteştiului sâmbătă după-amiază sau poate neinteresul suporterilor argeşeni au făcut ca în tribune să fie doar o mână de oameni probabil majoritatea pentru că nu aveau ce face acasă.
Iată componenţa celor două echipe:
SCM Piteşti (prima repriză): Vlăsceanu – Dima, Marincău, Dumitrache, Guilherme – Marcu, Popescu, Neagu, Stancu – Albu, Simion.
În repriza a doua au mai jucat: Udeanu, Oprea) – Ghiţă, Delcea, Alemao, Micu, Moisi, Giurgea, Păun, Iamandi, Alexe, Pravăţ, Alecu, Naciu, Dodo, Pană, Dalu.
Pentru Academica au evoluat: Lungu – David, Popa, Viţelaru, Tătar – Buia, Olariu, Pătraşcu, Şuşu – Hamed Kone, Szabo; în repriza a doua au mai jucat: Gudea – Stancu, Niţu, Marciuc, Pop, Puşcaş, Venter, Dedu şi Drăgăniţă.
Monica C./Foto – Mihai Neacsu