Acasă / SOCIAL / 15 microbuze școlare, pentru elevii din Argeș

15 microbuze școlare, pentru elevii din Argeș

Marți, 19 august, Președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Grigore Tecău, împreună cu autoritățile administrativ – teritoriale, s-au aflat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în vederea ridicării unui număr de 15 microbuze școlare, rămase din primul lot aferent județului Argeș.
Astfel, miercuri, 20 august, începând cu ora 10.00, în Piața Vasile Milea, în prezența Primului Ministru, Victor Ponta și a Vicepremierului Liviu Dragnea, va avea loc distribuirea în teritoriu a microbuzelor școlare 16 +1 locuri, ce vor asigura transportul școlar pentru elevii din comunitățile rurale îndepărtate de unitățile școlare la care sunt arondați.
Vor beneficia de autovehicule elevii din comunele: Albota, Bascov, Budeasa, Bârla, Băiculești, Ciofrângeni, Coșești, Dârmănești, Dragoslavele, Izvoru, Mălureni, Merișani, Mihăești, Priboieni și Rătești.
În cea de-a doua etapă, care se va derula în octombrie – decembrie, vor mai ajunge în Argeș încă 22 de microbuze, ce vor deservi comunele Băbana, Bălilești, Bogați, Boțești, Cocu, Cuca, Davidești, Lerești, Lunca Corbului, Morărești, Pietroșani, Poienarii de Argeș, Schitu Golești, Slobozia, Suseni, Teiu, Țițesti, Uda, Ungheni, Valea Danului, Vedea și Vlădești.
Microbuzele, marca Opel, cu o capacitate de 16+1 locuri sunt dotate cu servodirecţie, sisteme electronice de asistenţă la frânare şi antipatinare, control al stabilităţii, cronotahograf, aer condiţionat şi au o garanţie de 5 ani în limita a 150.000 de kilometri.

Mihaela G.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Campanie-de-prevenirem-în-şcoli

Activități preventive desfășurate de polițiști în școli

În prima zi a săptămânii, polițiștii argeșeni au continuat activitățile educativ-preventive cu elevii, desfășurând 7 ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar