Acasă / SPORT / „Astăzi am câştigat nu doar un meci, ci o adevărată familie”

„Astăzi am câştigat nu doar un meci, ci o adevărată familie”

remus_barbarie-fotopress24.roLa conferinţa de presă de după joc, din partea gazdelor a participat secundul Remus Bărbărie care a spus: „Astăzi am câştigat nu doar un meci, ci o adevărată familie. Băieţii au dat dovadă de caracter, pentru că la pauză toată lumea era cu capul în pământ. La vestiare, Adrian Neaga a dovedit că este un mare antrenor, ridicându-le moralul. A venit la fiecare dintre ei şi le-a zis că pot câştiga trei puncte importante dacă luptă până la final, în ciuda scorului de la momentul acela sau pot pierde cu 3-0 la „masa verde” dacă ies din teren”.

octavian_chihaia-fotopress24.roDe partea cealaltă, tehnicianul gazdelor Octavian Chihaia a trimis câteva săgeţi către arbitraj, considerând că elevii săi au fost nedreptăţioţi în anumite momente ale jocului: „Elevii mei au început foarte bine jocul, sunt mulţumit de ei în prima repriză, însă în cea de a doua au intrat mai relaxaţi şi deznodământul se ştie. Au comis erori mari şi ca de obiecei, fotbalul te pedepseşte. Arbitrajul a fost unul, să-i spun aşa, de casă, noi am avut un penalty neacordat plus alte câteva faze litigioase”.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

IJJ Arges (2)

Măsuri de ordine publică la competițiile sportive de pe raza județului Argeș

„În acest weekend, jandarmii argeșeni vor asigura ordinea publică la competițiile sportive organizate în zona ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar