Acasă / EVENIMENT / Accident cu trei victime la Albota

Accident cu trei victime la Albota

Trei persoane au au ajuns la spital fiind rănite în urma unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi un tir.
Evenimentul a avut loc în seara de 1 decembrie, la Albota, şi au intervenit pompierii Detaşamentului Bradu, o ambulanţă SMURD şi poliţişti.

accident albota (2)
Din verificările preliminare, efectuate de agenţi ai Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că Mustafa U., de 77 de ani, cetățean turc, conducea un ansamblu de vehicule, format din autoutilitară și semiremorcă, pe DN 65, din direcția Slatina către Pitești. În împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, se pare că şoferul tirului nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, carosabilul fiind ud şi alunecos. Aşa se face că a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a tamponat cu un SUV Mercedes, condus regulamendat din sens opus de Florin B., de 20 de ani, din Bârla. Din impact, Mercedesul a fost proiectat de pe şosea în gardul unei gospodării. În urma accidentului, conducătorul autoturismului și două femei, Mariana B., de 38 de ani, respectiv Maria B., de 18 ani, mamă şi fiică (şoferul nu este rudă cu cele două, n.n.), pasagere în autoturism, au fost răniți și transportați la spital.
Ambii conducători auto au fost testați verificaţi cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

echipajele-SMURD

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 37 de misiuni

În perioada 21.11.2024, ora 08:00 – 22.11.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 37 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar