Acasă / EVENIMENT / Marian Badea, al şaptelea chestor de poliţie argeşean

Marian Badea, al şaptelea chestor de poliţie argeşean

Pe 29 noiembrie, Klaus Iohannis, preşedintele României, a semnat mai multe decrete, printre care şi pe cel privind acordarea gradului de chestor de poliție comisarului-şef Marian Badea, inspector-şef al Poliţiei Argeş.
„În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, și ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere propunerea ministrului afacerilor interne, Președintele României decretează: Domnului comisar-șef de poliție Badea Dumitru Marian i se acordă gradul profesional de chestor de poliție”, se arată în decretul semnat de preşedintele Iohannis.

Marian Badea, al şaptelea chestor de poliţie argeşean
Astfel, Marian Badea, este cel de-al şaptelea poliţist argeşean care a fost înaintat la acest grad. Ceilalţi şase sunt Nicolae Berechet, Ion Stoica, Dan Fătuloiu (trecut în lumea celor drepţi în luna octombrie, la doar 66 de ani, în urma unui infarct n.r.), Ionel Ispir, George Păltineanu şi Bogdan Berechet.
Cu prilejul Zilei Naționale a României, prin dispoziţie a şefului Poliţiei Argeş, alţi 74 de polițiști argeșeni au fost avansați în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim. Este vorba despre 24 de ofițeri și 50 de agenţi de poliţie, care s-au remarcat în mod deosebit în executarea misiunilor încredințate.
„Avansarea înainte de termen este o mândrie și o onoare pentru fiecare polițist, dar, în același timp, pentru cariera profesională reprezintă o recunoaștere a meritelor pe care le-a avut în apărarea intereselor legitime ale cetățenilor”, a transmis poliţia judeţeană.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier cu pieton

Accident cu victima în Topoloveni! Trei autoturisme implicate

În urmă cu puțîn timp, un accident rutier a avut loc în orașul Topoloveni. Din ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar