Doi oameni au murit şi mai multe persoane au fost rănite în urma unior accidente de circulaţie care s-au produs pe şoselele judeţului.
Motociclistul nu a putut fi salvat
Primul eveniment a avut loc joi după-amiază şi din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că Ion P., de 74 de ani, din Costești, circula cu motocicleta pe DN 65A şi se întorcea de la Pitești pentru a ajunge acasă. Într-o curbă ușoară, septuagenarul, cunoscut ca mare iubitor al „motoarelor”, s-ar fi simţit rău, a pierdut controlul ghidonului, iar motocicleta a părăsit carosabilul, a ieşit în decor şi s-a izbit de un cap de pod. Echipajul medical sosit la fața locului l-a găsit pe bărbat în stare de inconştienţă şi a început manevrele de resuscitare, însă din nefericire eforturile au fost zadarnice. În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş în vederea efectuării autopsiei, medicii legişti urmând să stabilească dacă decesul a fost cauzat de leziunile suferite în urma accidentului, sau dacă a fost vorba despre un atac de cord.
A murit în maşina făcută zob
O altă nenorocire, soldată de asemenea cu pierderea unei vieţi omeneşti, a avut loc duminică după-amiază la Coşeşti.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că George C., de 21 de ani, din Bârla, conducea un BMW X5 pe DJ 731 din direcția Coșești spre Pietroșani. În împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, deşi şoseaua era în linie dreaptă, şoferul a pierdut controlul volanului, context în care maşina a părăsit carosabilul, apoi s-a izbit de un tei, a ricoşat într-un Volkswagen Golf parcat în faţa unei curţi, apoi a rupt un gard prin care a trecut și s-a oprit în zidul unei case nelocuite. Tânărul a rămas blocat în autoturimul complet distrus şi a fost scos în stare de inconştienţă de pompierii de la descarcerare. Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat zeci de minute manevre de resuscitare, însă fără rezultat şi s-a declarat decesul. bărbatului. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar trupul fără viaţă a fost transportat la Medicina Legală Argeş pentru efectuarea autopsiei. Pasionat de muzică, George C., ai cărui părinţi se mândreau cu cariera pe care tânărul începuse să şi-o construiască, absolvise cursurile Liceului „Dinu Lipatti” din Pitești, era student în ultimul an la Conservatorul din Bucureşti și se pregătea să-și susțină lucrarea de diplomă.
Căruţă spulberată la Călineşti
Tot duminică, trei persoane au fost rănite în urma unui eveniment rutier produs la Călineşti, în care au fost implicate un autoturism şi o căruţă.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni, s-a stabilit că Valentin Marius P., de 34 de ani, din Călinești, conducea un atelaj pe DN 73. La un moment dat, căruţaşul a virat brusc spre stânga fără să se asigure, ca să intre pe un drum lateral. Angajată în depăşirea corectă a unui Renault, manevra a suprins-o pe Claudia S., de 23 de ani, din aceeaşi localitate, care conducea o Dacia Logan. Şoferiţa nu a putut evita impactul şi a izbit căruţa. Accidentul s-a soldat cu rănirea Virginiei L., de 33 de ani, concubina căruţaşului, şi a celor doi copii ai lor, un băiat de 11 ani și o fată de opt ani, care au fost transportați la spital pentru investigații medicale. Niciunul dintre conducătorii celor două vehicule nu consumase alcool, iar în cauză a fost deschid dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.